Misterul Sfintei Cruci

0
5.093 vizualizari
views

 

Mulți dintre noi, creștini ortodocși și nu numai, ne mărturisim identitatea creștină însemnându-ne cu sfânta cruce, purtăm la gât o cruciuliță, vedem sfânta cruce pe bisericile noastre, o avem chiar și pe case, mai ales aici în Transilvania, o vedem pe veșmintele preoțești, la intrările în sate, la fântâni. Dar oare înțelegem noi sensul ei adevărat? Înțelegem noi de ce acest semn care ne aduce înaintea ochilor minții pe Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu întrupat, în postura de răstignit, batjocorit și umilit, a devenit drapelul credinței și al Bisericii Creștine, emblema creștinismului încă de la începutul acestuia? Evident, vom înțelege acest lucru făcând apel la istoria biblică și la învățătura Bisericii noastre Ortodoxe cu privire la sfânta cruce. Noul Testament ne descoperă faptul că nici chiar ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos, aflându-se încă în perioada de noviciat, nu înțelegeau sensul Crucii și al Jertfei Lui: ”Fie-ți milă de Tine, să nu Ți se întâmple Ție aceasta!” (Matei 16, 22). Însă replica Mântuitorului la auzul acestor cuvinte ale lui Petru a fost categorică: ”Margi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi ești, că nu cugeți cele ale Lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor!” (Matei 16, 23).

sfantaCruce

Domnul Hristos Însuși cunoscând slăbiciunea și neputința ucenicilor de a înțelege necesitatea și sensul Crucii Sale, încearcă să-i pregătească pentru Jertfa Sa anunțându-le de trei ori în timpul activității Sale apropierea umilințelor Sale și a Crucii. Dar, este parțial justifcată, putem spune, această neputință a ucenicilor dacă ne amintim că în Vechiul Testament crucea era instrument de execuție și mijloc de tortură. În Vechiul Testament se spunea: ”Blestemat este cel spânzurat pe lemn!” (Deuteronom 21, 23). Deci, nu numai Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce și El n-a fost nici primul, nici ultimul. Chiar odată cu El au mai fost răstigniți doi tâlhari, de-a dreapta și de-a stânga Sa. Însă până la El nimeni n-a acordat vreo însemnătate specială crucii, acestui semn ce întâlnește o verticală cu o orizontală dincolo de scopul lui de instrument de pedepsire cu moartea.

Odată cu răstignirea Domnului, însă, a avut loc o transformare, o schimbare radicală în înțelesul crucii. Aceasta l-a făcut pe Sf. Apostol Pavel să afirme că semnul crucii, care pentru cei ce pier este nebunie, pentru noi ce ce ne mântuim este ”puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1,18). Dar cum se face totuși că din semn de blestem și mijloc de tortură, crucea a devenit ”puterea lui Dumnezeu”, obiect de cinstire, ba mai mult, obiect de închinare? Simplu. Crucea a devenit obiect și semn de cinstire și de închinare, pentru că pe ea s-a răstignit, s-a jertfit Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca apoi să învieze. Fiindcă El nu a fost pur și simplu prins și răstignit de către vrăjmașii săi, ci El Însuși S-a dat pe Sine Jertfă lui Dumnezeu Tatăl pentru noi toți.

Oricât ar părea, Iisus Hristos răstignit pe cruce nu este o victimă care n-a avut puterea să se ferească de persecutorii săi, de destinul său, astfel încât a sfârșit în chip inexorabil în acest mod! Nu! Aceasta este învățătura protestanților și a neoprotestanților zilelor noastre, care neînțelegând misterul crucii, nu se deosebesc cu nimic de cei pe care Sf. Apostol Pavel îi blama când spunea că semnul crucii este nebunie pentru cei ce pier, ca pentru noi, cei ce ne mântuim să fie ”puterea lui Dumnezeu”. Moartea lui Hristos pe cruce, după învățătura Bisericii noastre, nu reprezintă o victimizare a Lui, nu înseamnă o fatalitate, ci o Jertfă de bunăvoie pentru noi a ”mielului lui Dumnezeu” (Ioan 1, 36). El Însuși a mărturisit că ”a venit nu să I se slujească, ci pentru ca El să slujească și să-Și dea viața răscumpărare pentru mulți” (Matei 20, 28), fiindcă ”Dumnezeu așa a iubit lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).

Astfel, de bunăvoie a decis să meargă la Ierusalim ca acolo să fie umilit pe cruce și să plătească cu sângele Său violența și ura arbitrară a autorităților religioase și politice ale timpului Său. Și numai iubirea Sa pentru oamerni, pentru noi, explică aceasta: ”Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13).Moartea a fost, deci, biruită de Hristos din interior, prin Jertfa Sa pe cruce, prin acceptare de bunăvoie, nu din exterior, nu prin fuga de ea. Și a fost biruită definitiv, fiindcă Hristos ”cu moartea pe moarte călcând” s-a ridicat din mormânt a treia zi, demonstrând că prin cruce nu moartea are ultimul cuvânt, în istorie, ci viața.

Schimbarea sensului morții, prin Înviere, aduce, evident, schimbarea sensului crucii. Așa a transformat Hristos crucea din semn al morții și al batjocurii, din semn al blestemului, în semn al Învierii, în semn al biruinței asupra morții și al binecuvântării. Există, astfel, o legătură foarte strânsă între Crucea lui Hristos și Învierea Lui. Una fără alta nu are sens. Acest adevăr îl mărturisește și arta creștină ortodoxă, ce redă pictural sau sculptural Crucea înconjurată de raze, razele Învierii.

Prin urmare, Hristos nu se rușinează de Crucea Sa, nu S-a ferit de ea nici când S-a jertfit și nu se ferește nici acum, ci ne-o oferă spre cinstire și închinare. Și avem toate motivele s-o facem. Numai astfel ne mărturisim credința și identitatea, ne declarăm respectul față de Dumnezeu, mărturisim că moartea a fost biruită prin Cruce și Înviere, ne asumăm cu recunoștință roadele Jertfei lui Hristos și chemăm ajutorul lui Dumnezeu împotriva vrăjmașilor văzuți și nevăzuți, așa cum ne învață și Biserica noastră strămoșească: ”Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta ai dat-o nouă”.

Pr. Dr. Laurențiu Nistor

LĂSAȚI UN MESAJ