Merită să trăiască, dar singura lui şansă suntem noi!

1
1.682 vizualizari
views

Are doar 4 ani, merită să traiască, dar singura lui şansă suntem noi! Raul Darie este un băieţel de  4 ani din Dumbrăviţa. Până acum câteva luni era un puşti durduliu, vesel, plin de viaţă şi se bucura din plin de anii copilăriei. Din păcate începând din vara anului trecut el se află într-o luptă grea cu viaţa. O puternică durere de cap a scos la iveală o tumoare malignă. Da, la cei 4 ani ai lui, are cancer la cap. Raul a suferit deja în iulie o intervenţie chirugicală şi şase şedinţe de chimioterapie, dar singura lui scăpare este acum radioterapia. Radioterapia la copii nu se poate face decât în străinătate, iar costurile acesteia ajung la 30.000 euro. Iar ceea este cel mai greu de îndurat este faptul că Raul mai are la dispoziţie nici o lună pentru a putea face radioterapia. Până la sfârşitul lunii ianuarie el trebuie să fie supus acestui tratament! Părinţii lui, oameni simpli, care s-au chinuit 3 ani ca să aibă copilul mult dorit, sunt acum disperaţi! Mama lui Raul a fost nevoită să renunţe la locul de muncă pentru a se ocupa de el,  iar tatăl, dintr-un salariu modest de tâmplar, se vede neputincios în faţa loviturii crunte pe care viaţa i-a dat-o.

Pe chipul lui Raul se citeşte ac1939673_820217884724484_2858606537263529915_num tristeţea, nu prea înţelege ce i se întâmplă, ştie doar că a avut o bubă şi l-a durut…la grădiniţă nu mai poate merge, chimioterapia l-a obosit iar durerile groaznice de cap şi greţurile îi fac zilele un chin.

Oare nu merită acest copil să trăiască? E doar un suflet nevinovat, un suflet ce strigă acum după ajutor! Dar eu cred că împreună putem să-i redăm lui Raul copilăria şi zâmbetul! Comunitatea din Dumbrăviţa s-a mobilizat, cazul lui a sensibilizat multă lume, dar tot nu este de ajuns.  În data de 18 ianuarie 2015, la Căminul Cultural din Dumbrăviţa se va organiza un bal de caritate iar banii strânşi vor merge la Raul. Cei care doresc să particpe la bal pot obţine mai multe informaţii la numerele de telefon: 0745 143 878, 0745 251 934 sau 0722 532 728.

Orice  ajutor este binevenit, oricât de puţin ar fi, pentru Raul înseamnă mult!  Haideţi să-i oferim unui copil o şansă la viaţă! Puţin câte puţin se adună!

Donaţii se pot face în contul mamei sale, Darie Raluca Verginia, deschis la UNICREDIT ŢIRIAC BANK:

RO42BACX0000000178488000

Swift: BACXROBU

Raul vă mulţumeşte!

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

1 COMENTARIU

  1. Foarte frumos ceea ce faceti, dar sa stiti ca daca se fac mai multe cercetari veti descoperi caci sunt foarte multe persoane care au scapat de cancer prin, terapia Gerson si cele mai amplu studiu , studiul china. succes

Comments are closed.