Medic ortoped din Codlea prins în flagrant luând șpagă

0
2.507 vizualizari
views

Un medic din Codlea, care își desfășoară activitatea la Secția de Ortopedie a Spitalului Clinic Județean Brașov, a fost prin în flagrant în dimineața zilei de 10 august în timp ce primea 900 lei.

Banii ar fi fost pretinşi de medicul ortoped Marius Nica pentru o intervenţie chirurgicală de care avea nevoie pacientul, în cazul de faţă chiar un investigator sub acoperire, într-un dosar penal instrumentat de către procurorii brașoveni.

„De asemenea, la datele de 16 şi 20 iulie 2015 acelaşi inculpat a pretins, de la un alt investigator autorizat în cauză, suma de 1.000 de lei, în legătură cu îndeplinirea aceloraşi îndatoriri de serviciu, respectiv pentru a practica o intervenţie chirurgicală investigatorului desemnat. Din sumele de bani pretinse anterior fiecărui investigator, suma de câte 150-200 lei a fost solicitată de inculpat pentru pretinsa influenţă pe lângă medicii anestezişti din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, promiţând că îi va determina pe aceștia să-şi îndeplinească îndatoririle de serviciu, referitor la intervențiile chirurgicale asupra investigatorilor autorizaţi în cauză”, a menţionat purtătorul de cuvânt al PTBv, prim-procuror Alina Popescu.

spaga mita lei

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic