Marile defecte ale românilor: înțeleg greu, uită repede și sunt ușor influențabili

0
2.660 vizualizari
views

Am amețit privind la tembelizorul care, pe orice canal de știri l-aș muta, îmi arată mulțimi de oameni protestând  în piață. O zi, două… Este cea de a treia zi.

Am sperat în sinea mea ca odată cu trecerea timpului numărul de oameni care mărșăluiesc de 3 zile să crească exponențial în ideea că dacă în prima seară nu s-a știut despre protest, în cea de a doua seară îndemnul manifestanților a fost share-uit pe rețelele de socializare. Brașovul m-a dezamăgit și am crezut că oamenii prinși între grijile de zi cu zi, copii, serviciu, cumpărături și alte activități programate, așteaptă sfârșitul de săptămână pentru a fi solidari cu mulțimea din fața Prefecturii Brașov. Nu mică mi-a fost mirarea să observ că nu este nicio diferență. Aceiași oameni sunt în piață, iar mall-urile sunt arhipline. La Coresi te calci în picioare, la Cinema One rulează un film grozav cu popcorn și furnicarul de mașini de la intrările din oraș îmi confirmă că brașovenii vor să ajungă acasă, nimic mai mult.

Probabil că pentru cei peste 200.000 brașoveni PSD-ul nu este tocmai o ciumă, iar Liviu Dragnea omul negru, altfel aș fi văzut cel puțin 20.000 oameni în stradă numai la Brașov. Statistica, însă, spune cu totul altceva: generațiile gândesc diferit.

Cu riscul de a fi apostrofat, scriam în urmă cu puțin timp că a fi un cetățean responsabil presupune în primul rând să ieși la vot, lucru pe care românii nu l-au făcut. Exact cei deștepți, atoateștiutori și mai ales frustrați, au ales să protesteze prin neprezentare la urne. Paradoxal, în majoritate acești oameni manifestă acum și vor să se facă auziți?

La alegeri ai stat în casă și ți s-a rupt, române, iar acum îți rupi gâtul strigând în piață?
Să îți fie învățătură de minte, așa aș spune! Doar când ai ștampila în mână contezi cu adevărat!

Care este logica? I se pare cuiva că are dreptul legitim ca prin acțiuni de stradă să schimbe un guvern ales în mod democratic de către o majoritate? N-am fost niciodată psd-ist, dar nu mi-ar plăcea ca același lucru să i se întâmple opoziției care până de curând a fost la putere. Este tot o formă a democrației pe care cei care sunt acum în stradă o încalcă.

L-am ascultat pe Klaus Iohannis. Slab președinte! Ar fi trebuit să fie acel liant pentru detensionarea situației, să își exercite atribuțiunile în vederea găsirii unor soluții. Dar el pune gaz pe foc. Sunt tare curios, dacă prin absurd cei care nu ies la manifestația de protest s-ar aduna în stradă (cum s-a vehiculat) și i-ar depăși ca număr pe cei aflați deja în piețe, i-ar felicita și pe aceștia pentru unitatea de care dau dovadă în a apăra democrația lui Liviu Dragnea și a PSD-ului?

L-am ascultat și pe liderul PSD, nu înainte de a-i umple frigiderul în gând. Sunt un om educat, nu înjur public. I-am ascultat declarațiile de presă când credeam că nu o va face ascunzându-se ca mai slabul de inimă Florin Iordache, Ministrul Justiției. Dar omul acesta în cele aproximativ 30 minute m-a lămurit cum stau lucrurile. (vezi video)
Nu știu dacă minte sau nu, dar pentru mine a fost suficient să înțeleg că atitudinea ostilă a celor din piață nu se justifică decât în mică măsură.


Însă cel mai mult îmi plac jurnaliștii. ”breakin news”, ”ultimă oră”, petarde, bătăi, trupe antitero și speculații din sfera senzaționalului, băbuțe protestatare și infirmi cu pancarte înfipte în cârje care să inducă empatie telespectatorului, totul pentru audiență. O manipulare media fără precedent, la fel de imorală precum jurnaliștii aserviți grupurilor de interese.

În altă ordine de idei, românul înțelege greu care este starea de fapt a lucrurilor, uită repede la fel cum a uitat că în guvernarea Emil Boc mai lipsea să-i fie impozitat aerul pe care îl respiră, însă cel mai trist este faptul că, din lipsa unei informări corecte și mai ales complete, procesează un adevăr trunchiat și reacționează cum vor alții. 

Ca fapt divers, pentru cei care cred că nu sunt manipulați, recomand cu căldură (click pe linkul de mai jos)

http://criterii.ro/index.php/en/national/19115-masina-de-spalat-creiere-a-sri-merge-brici-iohannis-a-pus-calgonul

 

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic