Referendumul, cel mai democratic exercițiu prin care cetățenii dintr-o comunitate și-ar fi putut exprima opțiunea în privința unei chestiuni de interes local, centura ocolitoare a municipiului Codlea, nu a avut suficienți votanți la urne pentru a fi valid. Astfel că, indiferent de opțiunea bifată pe buletinul de vot, DA sau NU, se pare că o mare majoritate a locuitorilor au ales să nu se prezinte la Referendum. Pentru a fi validat, ar fi fost necesar un număr de aproximativ 6600 de voturi, respectiv 30% dintre cei cu drept de vot. Aproape de ora închiderii urnelor sunt puțin peste 10 procente, aproximativ 2200 de voturi.
Făcând o scurtă analiză la fața locului, printre oameni, cât și în culisele partidelor politice, prezența scăzută la secțiile de votare a fost cauzată în plan principal de incertitudinea creată de războiul contradicțiilor dintre decidenții politici, aleșii noștri pe înțelesul tuturor, iar de cealaltă parte de teama românului de a mai crede pe cineva. În plan secundar, ignoranța și lipsa de implicare a cetățeanului de rând.
Este interesantă reacția publică a consilierului județean USR-Plus, Ovidiu Paraschivescu, vis-a-vis de acest prim-plan al războiului politic și inducerii în eroare, care confirmă cele publicate de redacția noastră la finele săptămânii acesteia:
”PNL Codlea trebuie să vă ceară scuze din cel puțin 2 motive. Deși a votat Pentru referendum și implicit alocarea bugetului necesar pentru acest referendum, au absentat de la ședința de consiliu în care trebuia aprobat acesta și imediat după au ales să facă anti-campanie și să indrume oamenii să nu meargă la vot. Le-a fost frică să nu fie arătați cu degetul inițiat, dar în mod fățărnic, de fapt au tras tare pentru eșecul acestuia.
La sesizările care se fac, la câte primești răspuns. Nici măcar nu sunt deschise. Gospodarii municipiului nu știu ce este necesar în localitate? Se fuge de răspundere.
De ce nu a mers lumea la referendum? 1.Greața fata de tot circul politic și neîncrederea in clasa politica. 2.Lipsa de încredere in administrația publica locala.Lipsa unei comunicări reale și a unei strategii de bătaie lunga realizabile nu de campanie electorală. 3Frica populației pentru un credit pe termen lung-efecte in majorarea impozitelor. O alta varianta nu a fost găsită,prin atragerea altor surse de finanțare,s-a mers pe varianta cea mai simpla și mai paguboasa.Ce oraș din Romania a făcut așa ceva pe datorie? 4Propaganda “anti”mai puternica decât cea “pro”. 5Numarul relativ mai mic al celor afectați de “tiruri” decât a celor neutri sau a celor care își doreau și altceva in opinia lor mai util,(ex creșă) 6Propaganda ca anumiți aleși au cumpărat teren in zona pentru o despăgubire substanțiala. 7Solutia costisitoare cu cele doua pasaje! 8 Speranța falsa ca va veni autostrada in paralel(deși e foarte departe…) 9Vreau sa spun explicit ,doresc sa nu-mi mai treacă tirul pe la geam sa se cutremure casa dar am căutat sa explic o situație și sa cred ca s-a pierdut o bătălie nu un război și ca ,conform principiului “tot raul spre bine” și vreau ca “responsabilii” din fruntea obștii sa-și facă propria analiza și sa caute soluții viabile și sa nu folosească aceasta situație ca o lozinca”noi am vrut sa facem dar nu am fost lăsați” pentru ca întotdeauna exista și alte soluții și se poate învață și din eșecuri! E foarte trist când și un drum are culoare politica!!!! Succes !!!!
Asta-i gradul de educație civică al unei comunități!!..aici se vede clar interesul pentru comunitate, pentru rezolvarea unor probleme acute apărute în urbea unde își au sălașul…acum să-i mai aud de traficul rutier prin centrul orașului, de implicarea autorităților locale,..nu meritați nimic !!..v-ați făcut de rușine…
Păcat,…
Comments are closed.