InSport Grand Prix la Brașov, un eveniment care nu trebuie ratat!

0
1.901 vizualizari
views

Asociația Județeană de Atletism (AJA) Brașov vă informează că în zilele de 15-16 septembrie 2018, în Parcul Sportiv Brașov (fostul parc Tractorul), se desfășoară competiția InSport Grand Prix, ediția a 2-a. Acest concurs național de cros și probe de ștafete caritabile este organizat de AJA Brașov, în colaborare cu Federația Română de Atletism (FRA), cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și al Direcției de Sport și Tineret Brașov, cu co-finanțare de la Consiliul Județean Brașov și cu implicarea altor instituții, sponsori și parteneri.

La întrecerea de la Brașov participă atleți de performanță (juniori, tineret, seniori, la individual și pe echipe) și atleți amatori (copii, tineri, adulți), împărțiți pe categorii de vârstă și înregistrați în clasamente diferite.

Ambasadorul evenimentului este Elena Antoci, cel mai valoros atlet al Brașovului din toate timpurile și sportivă care a participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice de Vară (Sydney 2000, Atena 2004).

Sâmbătă, 15 septembrie, sunt programate cursele individuale (3.000, 5.000, 6.000 și 8.000 metri). La ora 9:30, se va da startul în prima cursă a zilei, cea de 8.000 metri.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic