Informare Spitalul Municipal Codlea în contextul pandemiei cu SARS-COV-19

0
2.514 vizualizari
views

Vă informăm că începând cu data de 14 Octombrie pentru acordarea serviciilor medicale în cadrul Ambulatoriului de Specialitate, Laboratorului Analize Medicale, Laboratorului Radiologie și Imagistică Medicală și al Structurii Spitalizare de Zi, în contextul pandemiei cu SARS-COV-19 recomandam:

• La intrarea în Ambulatoriul de Specialitate se va păstra punct de triaj cu măsurarea temperaturii şi a saturației de oxigen și completarea chestionarului pentru pacienți

 Pacienții care nu corespund definiției de suspect COVID-19, vor merge la cabinetul unde au solicitat programarea, nu înainte de a se dezinfecta pe încălțăminte (covor dezinfectant) și de a se dezinfecta pe mâini (dozator dezinfectant);
 Pacienții suspecți COVID-19 vor fi direcționați către structura suport unde se va stabili conduita terapeutică;

• Menținerea consultațiilor on line, telefonice;

 Programările pentru consultațiile din Ambulatoriu se vor face telefonic (0268 252153 / 0757 097331) în funcție de locurile disponibile;

CONSULTAȚIILE SE FAC DOAR PE BAZĂ DE PROGRAMARE.
URGENȚELE SUNT VĂZUTE IN TRIAJ SAU CAMERA DE GARDĂ ÎN FUNCȚIE DE GRAVITATE.

• Cu scopul evitării aglomerării, avem rugămintea să respectați ora programării la cabinetul solicitat și distanța de 2 m față de celelalte persoane.

• Recomandam pacienților să anunțe întârzierea la programare sau imposibilitatea de a ajunge.

• Recomandam păstrarea distanței de 2 m între persoane şi însoțirea de către o altă persoană doar în cazuri excepționale (ex: minori, persoane cu handicap, persoane vârstnice care necesită însoțitor);

• Pacienții vor merge la consultații în Ambulatoriul de Specialitate, conform programării, pe rând, câte un pacient, pentru a se evita aglomerarea sălii de așteptare. În momentul în care pacientul părăsește cabinetul de consultații, se face dezinfecția suprafețelor cu care acesta a intrat în contact. Doar când pacientul ajunge înapoi la punctul de triaj, alt pacient este lăsat să intre.

• Pentru pacienții cu programări in compartimentul Spitalizare de Zi: pacientul va fi îndrumat către intrarea în spital, unde va fi preluat de infirmiera din Structura Spitalizare de Zi și va ajunge în cadrul structurii unde i se vor întocmi actele necesare, se va schimba în haine de spital și apoi va fi însoțit în salonul corespunzător.

• Personalul medical din Ambulatoriul de Specialitate și Structura Spitalizare de Zi este instruit privitor la purtarea echipamentului de protecție corespunzător, în funcție de activitatea desfășurată.

• În același timp, vor fi intensificate măsurile de curățenie și dezinfecție. Spațiile frecventate de pacienți și suprafețele cu care aceștia intră în contact vor fi dezinfectate:

 după fiecare pacient (cabinete de consultații)
 la un interval de 2-3 ore (săli de așteptare, holuri)
 ori de câte ori este nevoie

• Se vor respecta circuitele funcționale și intervalele orare corespunzătoare.

• Internările pe secții și compartimente se fac doar după testarea pacientului.

Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare!

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic