Grav accident între două autotrenuri pe DN1, între Codlea și Vlădeni. Șoferul uneia dintre mașini este in stare foarte gravă, având o mână secționată. Salvatorii SMURD ajunși la fața locului au aplicat manevrele de resuscitare pentru bărbatul încarcerat într-unul dintre TIR-uri.
Șoferul celuilalt autotren spune că nu a derapat și că, cel mai probabil, cel din sens opus încercând să nu îl agațe, a acroșat parapetul de pe sensul său de deplasare și a fost aruncat în vagonul TIR-ului de pe contrasens. În urma impactului marfa ambelor mașini s-a împrăștiat pe drum, fiind surprins și un autoturism care circula regulamentar. Din fericire, în autoturism nu sunt persoane rănite.