Marți, 4 decembrie 2012, începând cu orele 14:30, locuitorii orașului Codlea sunt invitați la Gala Premiilor de Excelență Codlene. În premieră, Administrația Publică Locală (Primăria Codlea, Consiliul Local, Casa de Cultură), în parteneriat cu Agenția Județeană Pentru Incluziunea Persoanelor cu Dizabilități, a Persoanelor Vârstnice și Promovarea Solidarității Sociale, împreună cu Asociația Pentru Înfrumusețarea Codlei, lansează spectacolul-gală și la Codlea. Despre evenimentul din data de 4 decembrie, primarul Cătălin George Muntean:
Am deosebita plăcere de a vă invita să luați parte la „Gala Premiilor de Excelența Codlene” inițiată în vederea acordării premiilor de excelență persoanelor care și-au adus contribuția la dezvoltarea spiritului civic și care s-au implicat în acțiuni cu impact asupra comunității codlene. Spectacolul festiv va avea loc marți, 4 decembrie. Începând cu orele 14:30 , copiii școlilor din orasul nostru se vor întrece în împodobirea brazilor din promenadă și vor susține un program artistic. La orele 16.00 vor fi decernate premiile de excelență și aprindem luminile în pomul de Crăciun, ocazie cu care deschidem oficial sărbătorile de iarnă. Avem Direcția 5 și Vasile Seicaru în concert extraordinar. Îmi doresc să continuăm aceasta gala-spectacol în fiecare an. Avem valori în acest oraș, copii deosebiți, cu rezultate excepționale la olimpiade, care merită recunoașterea și aprecierea noastră, iar luna cadourilor este cel mai bun prilej de a dărui.
Vă mulțumesc.
Program:
- 14:30 – Împodobirea brazilor de către elevii școlilor din oras (concurs)
– Pe scenă fiecare școală va susține un scurt program artistic
- 15:30 – Acordarea premiilor pentru cel mai frumos brad
- 16:00 – Gala Premiilor de Excelență Codlene
- 16:40 – Fanfara românească
- 17:00 – Aprinderea luminilor de către primarul orașului
-
17:15 – Recital – Vasile Șeicaru
-
18:00 – Concert extraordinar – Direcția 5
Ma bucur pentru realizarile codlenilor mei.
Va doresc Sarbatori fericite si realizari cat mai frumoase!!!
LA MULTI ANI!!
Comments are closed.