Spitalul Codlea în topul priorităților administrației publice locale

4
962 vizualizari
views

Cu greu și-a revenit Spitalul Municipal Codlea după ce a fost supus deciziei Ministerului Sănătății de a fi închis. Chiar dacă într-un fel sau altul spitalul din Codlea avea nevoie de reformă, acțiune care să îmbunătățească atât actul medical cât și condițiile oferite pacienților, se poate aprecia stăruința tuturor factorilor de decizie la nivel local și județean.

Am stat de vorbă cu managerul spitalului, dna doctor Coste Claudia – medic pediatru, care ne-a spus printre altele că s-au făcut mari eforturi pentru reabilitarea unității spitalicești. Nu ne referim doar la aspectul exterior, unde se vede că fațada spitalului a fost izolată termic/fonic și zugravită. Avem în vedere înființarea secției de îngrjiri paliative, a cabinetelor medicale moderne în care se vor muta medicii de familie și, în viitor, punerea în funcțiune a secției chirurgie de la etajul 4. Nici ideea de a stimula medicii prin oferirea unor spații de locuit prin care să îi atragă pe aceștia să vină la Codlea, nu a scăpat managerului Claudia Coste. La etajul superior al spitalului se pot înființa aceste locuințe, în acest sens cât și pentru redeschiderea chirurgiei făcând-se adresă către consiliul local și primărie pentru a veni în sprijinul spitalului. La acest moment se va da concurs pentru următoarele posturi: Chirurg în amblulatoriu; Interne; Dermatolog; Balneofizioterapeut.

Serviciul de urgențe functionează 24 din 24, iar ambulatoriu de specialitate a fost redeschis în întregime. Dorința cea mai mare a managerului spitalului cât și a primarului este ca pe viitor la Codlea să se poată efectua un act medical complet. Specificăm faptul că spitalul deservește un număr de aproximativ 40.000 de oameni, atât din Codlea cât și din localitățile limitrofe.

Interviu Claudia Coste (VIDEO)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

4 COMENTARII

  1. Mi-ar fi placut ca acest articol despre spital sa fi fost insotit de o fotografie a celor ce au iesit in strada si au solicitat redeschiderea spitalului si nu de imaginea doctoritei Coste. Asta imi aminteste de perioada comunista in care noi munceam pina ne lua dracu,iar sefii culegeau laurii. Imi permit sa afirm la virsta pe care o am ca daca nu se implica atit de mult acel tinar Erwin Albu spitalul ar fi fost inchis si inprezent. Deasemeni stiu ca nu a fost agreat in primarie si vad ca si acum exista persoane care il musca. Intodeauna persoanele capabile au fost muscate de cele mediocre,asa ca muscati in continuare.

  2. Domnule Gheorghe David, sunteti sigur ca aveti totusi o varsta? Nu s-ar spune, sa stiti. Mai mult, inclin sa cred ca ati urmarit la televizor povestea spitalului. Si sustin acest lucru pentru ca sigur nu ati vazut-o niciodata pe dna Claudia Coste in salile de judecata la fiecare infatisare din procesul cu spitalul, iar dumneaei a fost acolo La televizor nu a dat. Nici demersurile facute si drumurile la Bucuresti nu au aparut la TV. Nici la toate usile la care a batut. Doar circul a aparut, pentru ca numai circul se vinde. Si ar trebui sa ma credeti cand va spun ca nu circul din strada a salvat spitalul 😉

  3. Sper ca odata cu aceasta dezvoltare sa se dezvolte si bunul simt al doamnelor de la urgente. Am ajuns intr-o zi la spital dusa de catre un coleg pentru ca mi s-a facut foarte rau la scoala, iar cand am ajuns acolo, doamnele de la urgente “foarte amabile” mi-au spus ca nu au ce sa imi faca si sa ma duc la medicul de familie. M-am dus la medicul de familie si cand i-am povestit ce am patit m-a trimis la urgente in Brasov zicand ca nu are ce sa imi faca si ca trebuie sa mi se faca rapid analize de sange si sa mi se puna o perfuzie.

    • Doamnele de la urgente, pana in ziua de azi, m-au tratat si pentru un cui in talpa, si pentru o intepatura de albina, deci, nu pot sa zic nimic rau de dumnealor. Am mai avut ceva probleme, am fost la urgente, s-a rezolvat imediat! Nu pot sa cred ce se spune pe aici

LĂSAȚI UN MESAJ