Folclorul românesc mai bogat cu lansarea noului CD al Ioanei Bozga

0
1.931 vizualizari
views

Joi, 28 iulie, în cadrul librăriei St. O. Iosif din Brașov a avut loc lansarea unui nou CD semnat de îndrăgita interpretă de muzică populară din zona Maramureșului, Ioana Bozga. Un act de îmbogățire culturală dat fiind faptul că Ioana Bozga aduce autentcitate din zona din care provine chiar la Brașov, cu sprijinul Libris, producătorul acestui material discografic.

Despre Libris, într-o scurtă prezentare: Într-o lume globalizată și multiculturală, Casa de Producție Libris Brașov este proiectul prin care Libris susține afirmarea și consolidarea identităților culturale artistice specifice, dar și promovarea tradiților artistice românești.

Ioana Bozga, maramureșanca noastră, poate spune că are deja o istorie a colaborării cu Libris la lansarea celui mai nou album discografic  „Viață, viață, te iubesc!”, despre care creionează atât de frumos Horia Nilescu, director multimedia și evenimente:

,,Prima persoană care a luat cuvântul a fost doamna Ana Oniță, Director General Libris. Doamna Oniță s-a arătat mai mult decât încântată de colaborarea frumoasă pe care Libris o are cu artista și a felicitat-o pe aceasta pentru că este printre puținii oameni din ziua de azi care își urmează visul cu adevărat. Cu portul neatins și cu o calitate nealterată, de fiecare dată când doamna Ioana Bozga apare cu un album nou pe piața muzicală, publicul simte că primește o părticică din sufletul ei.

După doamna Ana Oniță, a urmat doamna Nadia Râncu, Manager Mix 2 TV. Deși lucrează în televiziune, doamna Râncu a recunoscut că nu  îi place sa vorbească la microfon în fața publicului . Cu toate acestea, a fost dispusă să facă o excepție pentru Ioana Bozga pe care a ajuns să o prețuiască, încă de la prima întâlnire, care a avut loc în redacția televiziunii. Ceea ce a atras-o pe doamna Râncu este   căldura sufletului artistei, o calitate rar întâlnită în ziua de azi.

Domnul Petrică Buhnici, Directorul Casei de Cultură Codlea, a apreciat-o pe Ioana Bozga ca fiind un artist complet. Domnul Buhnici a povestit despre impresiile sale legate de Moisei și de Maramureș, în general. A observat că oamenii de acolo încă țin cu strictețe la tradiții și la respectarea lor și acest lucru se reflectă în tot ce face Ioana Bozga ca om și ca artist.

Tot din Codlea a venit și Ovidiu Stan, Director Codlea Info, care se bucură de o colaborare frumoasă cu Ioana Bozga. Acesta a povestit de presiunea pe care a simțit-o atunci când a fost rugat să scrie câteva versuri pentru discul Ioanei Bozga, dar și de mulțumirea pe care a trăit-o atunci când versurile au ajuns pe coperta cd-ului. Pentru că nici un poet nu poate scrie fără o muză, domnul Ovidiu Stan a recunoscut că una din muzele sale este chiar artista.

Artistul Gabi Rotaru a ținut să precizeze cât de mult înseamnă Ioana Bozga pentru el. De asemenea, a mărturisit că dacă nu ar fi fost întâlnirea întâmplătoare dintre cei doi, cu ceva timp în urmă, discul său de debut nu ar fi existat, iar el nu s-ar fi putut numi astăzi artist de muzică ușoară.

A luat apoi cuvântul domnul Ovidiu Grădinaru. Acesta a mărturisit că i se pare nefiresc să se afle în librăria Șt. O. Iosif fără să filmeze. Pentru că artistii trebuie să dăruiască, cu fiecare spectacol, o parte din inima lor, rămâne surprins câtă generozitate există în sufletul Ioanei Bozga. Domnul Grădinaru a evocat cu nostalgie vremurile regretatei televiziuni – atât de dragă brașovenilor – TVS unde a și întâlnit-o pentru prima oară pe Ioana Bozga și unde s-au legat atâtea prietenii frumoase și durabile între artiști și oamenii de media.

Spre final evenimentului a vorbit doamna Bianca Bucă, realizatoare de emisiuni la TEX FM, spunând câteva cuvinte despre Ioana Bozga. A întâlnit-o prima oară tot pe holurile televiziunii și fiindcă artista are lipici la oameni – ea spune că acest lucru se datorează faptului că a fost mezina familiei – prietenia s-a legat instant. Prima lor colaborare a constat într-un proiect de televiziune româno-italian în care doamna Bozga a fost instrumentală. Proiectul a fost unul de succes, iar cele două au ținut legătura până în ziua de astăzi. Doamna Bucă a mai ținut să menționeze că dacă publicul își dorește să știe câte ceva despre Ioana Bozga nu trebuie decât să îi asculte melodiile pentru că viața ei este in versurile pieselor sale. La sfârșit, Bianca Bucă a ținut să adreseze câteva cuvinte în limba italiană soțului doamnei Bozga, domnul Giovanni Scollo. Aceste cuvinte au fost unele de laudă pentru bărbatul putenic din spatele femeii puternice.”

Ioana Bozga este omul, artistul, sufletul care nu poate trece neobservat. Este o lipicioasă, așa cum îmi place să o caracterizez în două cuvinte. Emană bunătate, atitudine pozitivă și echilibru. Într-o lume a artiștilor în care de la an la an se pune preț pe vânzarea imaginii și prea puțin pe cea a calității umane, Ioana Bozga ne reamintește că talentul nativ, modestia și apropierea de oameni sunt secretele succesului.

 

ioanabozgalansare ioanabozgalansare2 ioanabozga8 ioanabozga7 ioanabozga6 ioanabozga5 ioanabozga4 ioana bozga3

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic