După ani de zile în care fabricile din industria de apărare, respectiv cele două fabrici din județul Brașov, au fost lăsate de izbeliște în condițiile în care vorbim despre industria strategică a României, în cursul zilei de astăzi Comisia pentru Industrii și Servicii a votat ștergerea datoriilor acestor companii de stat, tocmai pentru ca acestea să poată accesa fonduri europene pentru a se dezvolta. Una dintre condiții fiind lipsa datoriilor.
Deputatul PUSL de Brașov, Ana Loredana Predescu explică:
”În cadrul lucrărilor Comisiei pentru industrii și servicii, am dat un vot favorabil proiectul de lege pentru ștergerea arieratelor, adică a impozitelor, taxelor, a TVA-ului, a contribuţiilor sociale precum, și a sumelor accesorii datorate la bugetul de stat şi neachitate, până la data de 31 martie 2022, de către companiile naționale din domeniul armamentului.
Știu, veți spune ca și mine, care stau în casă cu un antreprenor cu presiunea plății salariilor, taxelor și impozitelor deasupra capului, inclusiv eu având înainte de a fi deputat o firmă cu 15 angajați, că este o măsură total discriminatoare și anticoncurențială.
Însă, dincolo de faptul că suntem obligați oricum, urmare a propriilor asumări ca stat european, să ținem deschise fabricile de armament, fie că este război sau nu, fie că produc sau nu armament, fie că au sau nu randament, acum există într-adevăr comenzi ferme, având în vedere conflictul vecin, cu angajamentul că TVA-ul derivat va fi plătit către ANAF.
Un alt argument de nerefuzat a fost faptul că, în calitate de deputat de Brașov, nu aveam cum să nu dau ocazia fabricilor de pulbere Pirochim Victoria SA și Fabrica de Pulberi Făgăraș SA de a accesa, urmarea a ștergerii datoriilor, fondurile europene aprobate și posibilitatea unor venituri decente și la timp pentru cei peste 230 de angajați de acolo.”