Evaluările naţionale pentru elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep marţi, iar primii care vor susţine probele sunt elevii care termină clasa a II-a.
Cei aflaţi la finalul clasei a IV-a vor susţine probele începând cu 16 mai, iar cei din clasele a VI-a din 24 mai. Rezultatele nu vor fi trecute în catalog.
Calendarul prevede că primii care susţin aceste probe sunt elevii claselor a II-a, care marţi dau proba scrisă la Limba română/ Limba maternă. Miercuri ei vor avea proba de citit la Limba română/ Limba maternă, iar joi – cea la Matematică. Vineri este programată proba de scris şi citit la Limba română pentru minorităţile naţionale.
Pentru elevii claselor a IV-a, în 16 mai are loc proba la Limba română, în 17 mai – cea la Matematică şi în 18 mai – la Limba maternă.
Elevii claselor a VI-a vor susţine în 24 mai proba la Limbă şi comunicare, iar în 25 mai la Matematică şi Ştiinţe ale Naturii.
”Rezultatele obţinute la evaluările naţionale II, IV, VI nu se afişează, nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Aceste rezultate sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin: elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune; informarea elevilor şi a părinţilor/a reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate şi comunicarea către aceştia, dacă este cazul, a planurilor individualizate de învăţare”, a precizat Ministerul Educaţiei.