De ce ar trebui să mă alegeți candidat independent la Consiliul Local ?
Pentru ca aveți astfel posibilitatea de a mă alege în mod direct, cunoscând pregătirea și experiența mea, spre deosebire de ceilalți candidați care sunt impuși de partidele politice locale, după bunul lor plac.
De cele mai multe ori partidele politice oferă poziții eligibile unor persoane care nu corespund cu profilul politic al unui consilier local, neînțelegând faptul că administrația publică locală nu este pentru oricine și că interesele lor personale nu ajută la dezvoltarea comunității.
Astfel, mentalitatea din Consiliul Local trebuie schimbată! Codlea are nevoie de politici publice locale sănătoase și de oameni pregătiți în domeniul administrației publice locale.
Se știe că aranjamentele politice sunt la ordinea zilei între partidele din Consilul Local. Membrii acestora ridică mâna să voteze în funcție de interesele politice pentru că așa dictează partidul. De cealaltă parte există întotdeauna opoziția, acei conslieri afiliați partidului care nu se află la putere și care resping deseori proiecte fără a cunoaște esența acestora. Însă exisă de obicei și un lider, care poate să aibe și calitatea de ales local și care dă directive ca un proiect să treacă sau nu de votul consiliului.
Aceasta este viziunea mea asupra modului în care se face politică la Codlea și care de fapt reprezintă eșecul unei politici locale incorecte ce afectează viitorul și dezvoltarea localității.
Cum văd eu, Rișcău Gheorghe, succesul unei politici locale corecte ?
Simplu…prin aleșii locali!
Aceștia au datoria de a prelua ideile cetățenilor (pertinente și legale) și de a le dezbate ulterior în sedințe de consiliul local, dar și de a iniția proiecte de hotărâri care să contribuie la bunăstarea localității. Pentru mine este foarte important ca ideile oamenilor să devină realitate!
Studiile care mă recomandă în acest domeniu:
– Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – specializarea Administrație Publică Locală- absolvită cu diplomă de licență.
– Masterat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București (S.N.S.P.A.), specializarea Puterea Executivă și Administrația Publică – absolvit cu diplomă de master.
Experiența mea politică:
Încă de pe băncile facultății, am fost interesat de politică și încă de atunci m-am implicat activ în politicile locale și naționale. Astfel, am avut ocazia să lucrez în cadrul unor cabinete de deputați și să mă aflu la conducerea unor organizații de tineret și seniori din cadrul Partidului Național Liberal, având o orientare liberală. Cea mai importantă poziție ocupată a fost cea de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Satu Mare.
Decizia de a candida independent:
M-am hotărât să candidez independent, deoarece convingerile mele politice nu s-au mai regăsit în doctrinele partidelor de astăzi care au scopuri personale în detrimentul celor orientate către oameni și consider că studiile, experiența politică și ideile adunate, pe care le voi prezenta într-un articol viitor, mă recomandă pentru un loc în Consiliul Local Codlea.
Articol comandat de Rișcău Gheorghe, publicat de Zeiden Media Design SRL, CUI AEP 24200351