Eclipsă parțială de Soare pe teritoriul României

0
94 vizualizari
views

Pe teritoriul României, azi de la ora 12:30 poate fi văzută o eclipsă parțială de soare. Punctul maxim al eclipsei, în țara noastră, va fi atins în nord-est, când discul solar va fi acoperit în proporție de 44%.

În orașul de sub Tâmpa, discul solar urmând a fi acoperit în proporție de 39%. Fenomenul debutează după ora 12.00 și se termină după ora 14.30 (în funcție de locul din care se privește), eclipsa urmând să dureze aproximativ 2 ore și 30 de minute. Ne așteptăm ca cel mai bine să vedem eclipsa, în jurul orei 13:30.

Cei  care vor să vadă cat mai bine eclipsa partiala de soare, sunt invitati in Parcul Nicolae Titulescu, acolo unde au fost deja montate trei telescoape, ce oferă posibilitatea urmăririi stelei aflate la 150 de milioane de kilometri distanță într-un mod diferit, transmit reprezentanții Platnetariului din Brașov.

Telescopul Lunt, este ultima achiziție a planetariului, iar cu ajutorul său pot fi văzute protuberanțele, spiculele sau filamentele solare, în detaliu.

Prin telescopul Skywatcher 80/600, se pot vedea printre altele, faculele și plajele solare.

Iar prin cel de-al treilea telescscop, Skywatcher 100/900 se poate observa Soarele în lumină vizibilă, fiind evidențiate foarte bine petele solare.

Pentru cei prezenți parc, planetariul pune la dispoziție în mod gratuity și 1.000 de perechi de ochelari speciali pentru a observa eclipsa. Este bine de știut că este extrem de important ca pentru siguranța noastră, să purtăm astfel de ochelari, iar dacă nu avem, putem folosi și filtre speciale care sunt folosite la aparatele de sudură, dinacelea cu cu lentil verde.

Eclipsele de Soare parţiale sunt mai dese şi se produc atunci când Luna trece peste discul Soarelui, neacoperidu-l complet. Primele observaţii au fost făcute în urmă cu două milenii şi jumătate de babilonieni, apoi astronomul grec Ptolemeu a elaborat, către anul 150 al erei noastre, calculi veritabile.

 

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic