După multe sesizări, DN1 în zona Dealul Câinelui intră în atenția CNADNR

0
7.939 vizualizari
views

Încă din anul 2015 fostul deputat PNL, Maria Grecea, a făcut demersuri (vezi aici) către mai multe instituții ale statului,  sesizând riscul la care sunt expuși conducătorii auto aflați în trafic pe un anumit tronson al DN1, mai exact Dealul Câinelui și coborârea spre Perșani, locuri în care participanții la trafic au plătit cu viața.

„În urma răspunsului primit am identificat două componente: una legată de faptul că reabilitarea drumului nu a fost una cu un grad mare de siguranță, iar pe tronsonul respectiv este o semnalizare şi marcare deficitară! A doua problema era legată de faptul că efectivul Poliţiei Codlea este unul subdimensionat, doar patru agenţi pentru trei  schimburi, care sa acopere peste 70 km. Am continuat demersul pe cele doua componente, astfel încât am depus întrebări legate de reabilitare, dar şi de marcaje la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov și am fost în audiență cu o scrisoare deschisă la dl. ministru de interne, Gabriel Oprea”, ne spunea deputatul liberal în 2015

Eu sunt mândră ca se mai rezolva câte ceva, ne spune astăzi Maria Grecea. Și în poliția rutierăCodlea s-a suplimentat nr de agenți de circulație cu 2 ( de la 4 la 6 ) tot datorită demersului început de mine!

În cursul zilei de 15 iunie, CNADNR împreună cu Poliția Națională și SVSU Codlea au instalat panorui și marcaje de avertizare și limitare a vitezei (80 km/h), iar în zona de pericol au delimitat cele două benzi.

VIDEO – Dealul Câinelui, limitare 80 km/h

cnadnr-dealul-cainelui (1) cnadnr-dealul-cainelui (2) cnadnr-dealul-cainelui (3)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic