Muzeul Tradițiilor Codlene, găzduiește la etaj, o expoziție temporară de picturi pe pânză realizate în ulei, ce cuprinde un număr de 10 lucrări ce aparțin tinerei Ioana Samoilă din Codlea, elevă în clasa a XI la Liceul Teoretic „Ioan Pascu” și cursantă la Magda Vacariu Art School din Brașov.
Despre Ioana Samoilă se pot spune multe lucruri frumoase, aceasta având un talent înnăscut pentru pictură de care s-a preocupat încontinuu, dar și pentru literatură, participând de-a lungul anilor la diverse competiții.
În anul 2017 a câștigat competiția din cadrul proiectului european eTwinning „Europe’s Got Talent” care a avut loc în Franța, proiect în care a fost implicat și Liceul Teoretic „Ioan Pascu” alături de alte şcoli din Italia, Spania, Portugalia, Estonia, Germania, Lituania şi Polonia.
Ioana a impresionat prin talentul ei la pictură, numărându-se printre câștigători alături de o elevă din Franţa, care practică gimnastica.
Pentru că Muzeul Tradițiilor Codlene dorește susținerea și promovarea valorilor locale, vă invităm să descoperiți culoarea, emoția și talentul ascunse în această expoziție ce va putea fi vizitată până în data de 29.11.2018.
Alte articole despre Ioana Samoilă
Cine sunt cele două fete care au impresionat la ”Europe`s got talent”