Când mergi de la Braşov spre Sibiu, prima formă de relief care se impune privirii este Măgura Codlei. Privită din faţă şi de la 15 kilometri distanţă, culoarea ei trece prin diverse tente de albastru în funcţie de condiţiile meteo şi de momentul din zi în care o priveşti. Pe măsură ce te apropii şi dacă mai ai şi norocul să fie toamnă, fundalul albastru-cenusiu începe să se estompeze, făcând timid loc unui pastel ce cuprinde o infinitate de nuanţe începând de la verde, trecând prin galben, cărămiziu şi ruginiu până la brun. La poalele Măgurii observi tot mai bine Codlea, oraşul ce se întinde cuminte. Fascinat de tabloul ce se deschide în faţa ochilor, apeşi mai tare acceleraţia nerăbdător parcă să descoperi mai mult.
Treci de plăcuţa indicatoare ce delimitează intravilanul şi pe stânga vezi peisajul cvasiselenar al fostelor sere (exemplu clasic românesc de administrare de succes al unei afaceri: toate hipermarket-urile sunt pline de fructe şi legume din cele mai exotice zone ale mapamondului dar Sere Codlea SA falimentează. Cât despre flori, las’ că-s mai frumoase alea din Olanda) după care eşti aruncat, fără niciun avertisment, în cel mai pur suprarealism.
Tot pe stânga îţi răsare sălbatic primul bloc, reabilitat termic, semn că locatarii, pe lângă aspectul pecuniar, sunt preocupaţi şi de ecologie. Ba chiar îndrăgostiţi până peste urechi de ecologie dacă au ales să zugrăvească blocul în VERDE MATASEA BROAŞTEI!!! Îţi smulgi cu greu privirea şi-ţi spui că nu prea poţi să te pui cu gustul factorului decizional (asta pentru a evita o exprimare mult mai plastică). Dar n-ai scăpat. Cartierul Colorom îti rezervă alte delicii ale unui dezmăţ cromatic.
Mai departe de şosea, în planul doi, predomină acelaşi verde turbat. Apoi un cărămiziu mai domol urmat de un albastru „Bleu ciel ca cerul” doar la un apartament de la parter, semn că proprietarul a luat-o înaintea vecinilor săi nehotărâţi. Restul clădirii păstrează culoarea „gri de pe vremea lu’ Ceauşescu”. Năucit, abia dacă mai esti în stare să observi că semaforul este „pe roşu” şi frânezi disperat. Se face verde (iar verde??) şi angoasa pune treptat stăpânire pe tine. Pe dreapta un magazin violet îţi captează privirea. E pentru mirese şi te gândeşti că ar putea fi o strategie de marketing; reuşită, nimic de zis, pentru că datorită culorii n-ai cum să-l ratezi, chiar dacă pe şira spinării îţi apar primele broboane reci de sudoare.
După curba la dreapta de la fosta uzină Colorom, răsare un bloc zugravit 56.8% în galben, restul în gri murdar, nuanţa precizată mai sus. Să fim bine înţeleşi: nu am nimic cu faptul că unii locatari au avut posibilitatea să-şi izoleze termic locuinţa iar alţii nu. Pe mine aspectul teribil mă deranjează. Treci de primărie (oranj, normal) colorată destul de domol şi după sensul giratoriu (pe strada Lungă) te loveşte apoplexia. Pe dreapta o casă mov, pe stânga alta casă mov, după care un gard de vreo 10 metri şi un sediu de agenţie imobiliară MOV TURBAT. Din punct de vedere mercantil, n-ai cum să ratezi clădirea. Dar cine o avea curajul să-i calce pragul? La vederea grozăviei, ochii îţi lăcrimează, inima îi dă târcoale infarctului iar foamea ţi se pare o senzaţie blândă. Iei piciorul de pe acceleraţie, aşteptându-te la tot ce e mai rău.
Pe dreapta îţi apare o clădire tricoloră. În ordine, albastru, galben şi roşu. Oricine îşi dă seama că aparţine unui patriot. Ba chiar „patriotului naţionale” în persoană. Sediul unui atelier foto şi de filmări video. Pe partea intrării însă, clădirea este vopsită în verde, semn că „Patriotul naţionale” şi-a dat seama că şi ungurii se pozează şi ar fi fost păcat să-i piardă de muşterii. După atâta anarhie cromatică, pensiunea şi sediul de partid de lângă (cărămiziu şi portocaliu, normal) ţi se par chiar cuminţi, deşi…
Curba 90 de grade la dreapta şi vezi vechiul sediu al poliţiei colorat în.. în.. hai că nu-i greu… Da, aşa e, în VERDE, sigur că da!!! Felicitări!!! ATENŢIE!!!! Trecere de pietoni… Se aude scârţâit de cauciucuri… !!! Oftezi uşurat… Ai reuşit să opreşti şi să eviţi un omor… Un omor la care n-ai fi avut nici o vină. Ai fi putut invoca oricând, cu şanse serioase, orgia cromatică a urbei. Ţi-e frică să mergi mai departe, îi mulţumeşti lui Dumnezeu că te-a ferit de un păcat capital, parchezi, traversezi, te urci în primul microbuz spre Braşov, închizi ochii şi îi mai deschizi abia după ce te covingi că ai trecut de Bârsă.
Va urma…
Circotecă de culori
Daltonistu’ Codlean
