Dacă aeroportul va avea trei porți de acces, două dintre acestea ar trebui să poarte numele primarilor din Codlea și Râșnov

0
873 vizualizari
views

 

Trei localităţi din judeţul Braşov, respectiv municipiile Braşov şi Codlea şi oraşul Râşnov au rămas fără nici o alocare bugetară judeţeană din cotele defalcate primite de la bugetul de stat spre repartizare la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.

Explicaţia oferită în timpul şedinţei de plen a Consiliului Judeţean Braşov privind alocările bugetare, de către preşedintele instituţiei menţionate, Aristotel Căncescu, a fost că „aceste localităţi sunt în situaţia de a deţine fonduri suficiente pentru anul în curs” şi, deci, nu ar avea nevoie de bani în afara veniturilor proprii. De menţionat, însă, că primarul din Codlea, Cătălin Muntean, a fost contracandidatul lui Aristotel Căncescu la ultimele alegeri pentru şefia filialei PNL, iar primarul din Râşnov, Adrian Veştea, l-a susţinut în acest demers.

adi vestea si catalin muntean

„Măcar să fie alocaţi pentru Aeroport”

Primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea, a avut, tot ieri, următorul comentariu faţă de această situaţie: „Nu vă ascund faptul că aveam dinainte informaţii că Râşnovul şi Codlea nu vor primi fonduri de la Consiliul Judeţean. De aceea, acum câteva zile, la o şedinţă cu primarii şi consilierii liberali din judeţ, i-am propus domnului preşedinte al CJ ca, dacă tot ne va tăia fondurile, măcar să direcţioneze partea ce revenea Râşnovului către construcţia Aeroportului, pentru a fi cheltuiţi în interesul comunităţii judeţului Braşov”.

„Aeroportul este un mai vechi angajament al nostru, al liberalilor, încă din anii ’90, şi trebuie finalizat odată. Acest lucru este şi în interesul Râşnovului, care a devenit staţiune turistică de interes naţional şi unde organizăm numeroase evenimente culturale şi sportive cu participare naţională şi internaţională. În ce priveşte administraţia oraşului, noi lucrăm din ce în ce mai mult pe proiecte în baza cărora obţinem finanţări naţionale şi europene fără implicarea Consiliului Judeţean şi ştim să ne creştem şi să ne gospodărim cum se cuvine veniturile proprii, aşa încât ne vom descurca. Nu degeaba se spune că la Râşnov se face treabă chibzuită”, a încheiat Adrian Veştea.

„Ne vom descurca!”

Contact telefonic, primarul din Codlea, Cătălin Muntean a spus că, „probabil, nu ne-a fost alocat nimic deoarece domnul preşedinte Căncescu a apreciat că banii sunt necesari la alte lucrări, cum ar fi cele pentru Aeroport. Este o promisiune liberală, a cărei finalizare ne-o dorim şi o susţinem! La Codlea sunt în derulare o serie de proiecte europene, pe care ne dorim să le aplicăm integral, precum şi alte investiţii pentru care pregătim dosare de finanţare! Ne vom descurca!”.

sursa: Transilvania Expres

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic