Viaţa este frumoasă, dacă ai un scop, dacă iubeşti şi primeşti iubire. În tot acest timp am învăţat să nu mă plâng şi cred că am reuşit prin foarte multă ambiţie. Fiecare dintre noi avem un vis, un vis pe care îl păstram într-un colţ tainic al inimii noastre. Unii dintre noi visăm să descoperim un lucru nou sau să ajungem undeva unde nu a mai fost nimeni, alţii visează să călătorească mult sau să fie iubiţi în ciuda defectelor lor. În genere, fiecare visează la ceea ce îi lipseşte. Când realizează astfel de lucruri, în inima fiecăruia se aprinde speranţa că undeva mai există oameni care iubesc dincolo de bariere. Ar putea fi prietenii tăi, vecinii tăi, oameni pe lângă care ai trecut deseori pe stradă fără să remarci ceva deosebit. Mai târziu realizezi că viaţa în doi nu va fi decât un şir de vise pe care încerci să le transpui în realitate, să le dai forma, culoare, să le însufleţeşti. Ce faci pentru a-ţi împlini visele? Trăiești, iubești, esti REALIST! Un cuplu nu ,,funcționează” după o anumită rețetă. Mai degrabă, am putea spune că relația de cuplu se construiește, în timp, în funcție de structura sufletească, emoțională a celor doi. Comunicarea, iubirea și iertarea, ar trebui să formeze un tot unitar și să fie ,,tratamentul cel mai sănătos” pentru evoluția în relația cu cel de lângă noi.
Dar reţetele sunt bune în bucătărie, nu în relaţiile de cuplu. Şi unde mai pui că priceperea necesită exerciţiu. Însă foarte puţini ştiu că lucrurile uşoare trebuie tratate la fel ca cele grele, iar cele grele la fel ca cele uşoare. Pentru a izbândi ai nevoie de detaşare în primul rând. Ideal ar fi să reuşim să aplicăm acest principiu în viaţa noastră. Şi pentru a face totul mai uşor este nevoie de respect în relaţia cu partenerul. Şi totuşi, tot norocul este cel mai important. Norocul ţi-l mai faci şi cu mana ta, altfel visele noastre rămân undeva într-un sertar cu amintiri şi le bocim ca pe un mort căruia îi faci pomană atunci când deschidem sertarul. Le scoatem uneori de acolo, prăfuite şi îmbâcsite, gândindu-ne la naivitatea cu care credeam în ele, le privim nostalgic şi le închidem la loc. Viaţa de adult depăşeşte uneori orice închipuire, căci ea începe atunci când devii independent şi ai responsabilităţi. Fiecare dintre noi avem un vis, un risc asumat, pe care îl purtăm cu noi de-a lungul întregii noastre vieţi, uneori chiar fără să simţim asta. Visul îl poţi ţine în tine sau îl poţi elibera, însă nu e suficient dacă nu-i dai aripi, urmând drumul acestuia către îndeplinire. Toate îşi au preţul lor, stă în natura existenţei noastre. În ciuda tuturor obstacolelor întâmpinate, ar trebui să spunem că avem o viaţă frumoasă, întotdeauna raportându-ne la cei mai puţin norocoşi. Sunt lucruri care vin şi lucruri care trec.
Uneori nici nu ne mai amintim de ele, de parcă nu s-ar fi întâmplat, dar acestea ne influenţează. Apoi, altele care par banale şi rămân adânc întipărite în memorie. Şi poate că le-am primit stând cu mâinile în sân, nepăsători, şi nu am ştiut sa ne bucurăm de ele şi să le apreciem, iar acestea se află de cele mai multe ori lângă noi. Dar prin viaţă nu poţi trece aşa, căci ajungi sa te trăiască viaţa, nu invers. Trebuie să lupţi neîncetat. Cum? Să înveţi să ai încredere în tine. Sa devii tolerant, să îţi faci din răbdare un bun prieten, sa faci fiecare lucru, oricât de mărunt ar fi, cu responsabilitate. Să fii deschis, să gândeşti cu maturitatea adultului fără a uita să fim copii, să învăţăm să alegem, alegerile depinzând numai de noi. Ne aparţin. În viaţă ar trebui să ne călăuzim după propriile convingeri. Apoi, când trenul soseşte în gara, să ştii că este al tău şi să te urci.
