Crima de a fi adolescent – Vine Bacul 2012!!!

2
2.331 vizualizari
views

Calendarul examenului de Bacalaureat arată cam așa:

Sesiunea iunie-iulie 2012

  • 28 – 30 mai 2012: Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen
  • 1 iunie 2012: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 11 – 13 iunie 2012: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 13 – 15 iunie 2012: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 18 – 22 iunie 2012: Evaluarea competenţelor digitale – proba D
  • 25 – 27 iunie 2012: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 2 iulie 2012: Limba şi literatura română – proba E)a) – probă scrisă
  • 3 iulie 2012: Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
  • 4 iulie 2012: Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
  • 6 iulie 2012: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă
  • 8 iulie 2012: Afişarea rezultatelor
  • 9 iulie 2012: Depunerea contestaţiilor (orele 08:00 – 12:00)
  • 10 -12 iulie 2012: Rezolvarea contestaţiilor

Cei care suntem în clase terminale de liceu suntem deja în priză. Pentru că bate la ușă monstrul amenințător și ciudat numit BAC. Așa că nu avem decât două variante: să ne punem cu seriozitate pe învățat sau să ne cumpărăm o provizie impresionantă de șervețele să avem în ce să ne culegem lacrimile în caz de eșec.

La începutul clasei a XII-a mi-am promis că anul acesta voi fi cel mai bun din clasă, voi învăța la toate materiile! Ți-ai găsit, eu și învățatul!  A trecut primul semestru, am zis că mă apuc de învățat din al II- lea semestru! Uite că imediat vine luna mai și eu încă mă gândesc la data când voi începe să studiez mai cu spor. Repet, Bacul bate la ușă, dar cine se duce la chefuri, la fotbal , la plimbări cu fetele frumoase în loc să învețe? Eu. Nu-i o problemă, se zice că ,,niciodată nu e prea târziu”, deci mai este timp.

A trecut și vacanța de Paști, începem imediat  scoala și voi invata  atunci, poate, doar dacă nu voi face ce am făcut și până acum,  prostioare, știți, cum face fiecare elev de clasa a XII-a , fiind mândru că a ajuns pana acolo, dar nesigur dacă va trece mai departe.

Bacul de anul acesta se anunță a nu fi așa de greu ca cel de anul trecut, dar m-aș mira să fie așa, noi îl așteptăm cu bratele deschise. Mie, unul, mi-e frică de bac, enorm de mult, dar nici de învățat nu m-aș apuca, stau și mă uit la colegii mei, să fiu sincer, dar din 22 de elevi, poate vor ajunge să dea Bacalaureatul abia 10.

Avem cea mai nebună clasă din școală (doamna directoare abia asteapta sa scape de noi), ne ținem numai de șotii. Dar așa este viața de adolescent, mai faci o absență că te-a chemat o domnișoară drăguță tocmai în timpul orei de biologie să vă plimbați! Bineînțeles, nu poți să ratezi ocazia chiar dacă dai bacul la biologie! La română mai intri un pic pe net de pe telefon, dar la mate stai sfânt, și te uiți la tablă și ea la tine, știind că nu înțelegi nimic din acele cuvinte scrise în chineză de doamna profesoară, numite integrale.

Dar timpul va trece, Bacul vine încet-încet, el e ca Moș Crăciun: vine cu daruri numai pentru unii, iar pentru alții aduce în cel mai bun caz o bâtă, să o duca acasă la părinți și continuarea o știți. Eu ce să spun, vă doresc multa baftă la examenul de bacalaureat! Să învățați chiar dacă vi se pare că știti deja deoarece nu se știe ce ne așteaptă acolo! Mult succes și să ne vedem cu diplomele în mână, să pornim și noi cu dreptul în viață!

Robert TRIFAN

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

2 COMENTARII

  1. Hahaha :)) ce idei crețe mai ai mă ! tare faza cu ”Mai faci o absență că te-a chemat o domnișoară drăguță tocmai în timpul orei de biologie să vă plimbați! Bineînțeles, nu poți să ratezi ocazia chiar dacă dai bacul la biologie!”

  2. Eu dau Bac-ul anul acesta,am mari emotii,desi am studiat pana acum cat de cat. Acum,ca incepe al doilea semestru am sa ma pregatesc mai bine,dar tebuie sa nu uit de examenele de admitere. Imi pare rau ca s-a sfarsit copilaria,adolescenta;atunci cand esti in liceu,in scoala te prevalezi de aceste institutii si scapi usor din multe belele. ;))
    Succes tuturor fratilor de suferinta din 2013 si ne vedem la examen! Doamne ajuta!

Comments are closed.