Sărbătorile pascale ale celor aflaţi după gratii

0
562 vizualizari
views

Serviciile de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul Penitenciarului Codlea, cu sprijinul partenerilor din societatea civilă,  au organizat  o serie de activităţi artistice, religioase şi sociale. Astfel, în data de 04.04.2012 a avut loc o activitate de ecologizare în municipiul Codlea, activitate la care au participat, în calitate de voluntari, 14 persoane private de libertate.

De asemenea, în perioada 01-08.04.2012, au fost desfăşurate activităţi moral-religioase în colaborare cu Asociaţia Radio Vocea Evangheliei, Asociaţia Vestea Bună şi Serviciul Umanitar pentru Penitenciare, precum şi un concurs de cultură generală pe tema sărbătorilor pascale.

În data de 06.04.2012 a avut loc o slujbă religioasă de rit romano-catolic, prin grija preotului catolic din Parohia Codlea. În cadrul activităţilor artistice, au fost realizate desene şi picturi cu specific pascal şi au fost expuse în cluburi şi în săli de clasă.

Minorii şi tinerii au beneficiat de organizarea unui concurs de jocuri sportive cu premii.

Intrarea în Săptămâna Mare a prilejuit o vizita la Mănăstirea Şinca Veche, unde 12 dintre deţinuţii mai interesaţi de participarea la programe educaţionale şi religioase au primit un cuvânt de învăţătură din partea maicii stareţe. Un film cu tematică religioasă a rulat pe circuitul TV al penitenciarului. De asemenea, Denia Prohodului şi Sfânta Liturghie din duminica Învierii vor fi transmise în toate camere de deţinere.

Pentru că de Sfintele Sărbători de Paşti cu toţii ne străduim să fim mai buni, persoanele private de libertate şi-au manifestat dorinţa de a-si dona pâinea persoanelor nevoiaşe. Astfel, în Vinerea Mare, 260 de pâini au ajuns la Centrul pentru Persoane fără Adăpost din Braşov din partea celor aflaţi după gratii.

Tot în această perioadă, 6 persoane private de libertate care au avut o conduită exemplară pe toată durata pedepsei, au fost propuse pentru recompensă cu permisiunea ieşirii din penitenciar pe o perioadă de 1 zi- 4 persoane , respectiv 3 zile-2 persoane, pentru a-şi  petrece Sărbătorile Pascale alături de familie.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ