Crima de a fi adolescent – Cel mai de temut dușman

Câți dintre noi nu ne-am furat o mamă de bătaie în adolescență, ca mai apoi să o zbughim fericiți pe ușă afară, bucuroși că ne reîntâlnim prietenii de joacă? Să tot fi fost înainte de revoluția din 89 când, jocul de-a hoții și vardistii, v-ati asunselea sau țară, țară, vrem ostași, erau în măsură să ne capaciteze toată atenția. Pierdeam noțiunea timpului până la înnoptat, când părinții noștri coborau în fața blocului și ne cautau cu rândul să venim la masă. Dar cui să-i mai fie foame?

Zilele de vară erau cele mai frumoase. Îmbrăcați aproape la fel, cu tricouri care nu ieșeau în evidență decât prin faptul că le tăvăleam prin praf, cu pantaloni scurți de un gri-petrol precum picăturile de ploaie, ne strângeam toți baietii în curtea școlii și puneam de o miuță. Mingea ieftină de plastic, ușor ovalizată, nu reprezenta un impediment în a nimeri poarta. Cei doi plopi mari din marginea drumului puteau trece drept poartă și pentru rugby, și deseori ne certam cu adversarii pentru lipsa bării transversale.

Eram dinamovisti, steliști și craioveni, fani însuflețiți care coborau din fața televizoarelor alb-negru pentru a-și consuma energia. Noi, acei copii care îl veneram pe Silviu Lung, plonjam tacticos cu rândul în poartă, chiar și atunci când ploaia nu reușea să ne alunge. Și jucam până ne ieșeau degetele de la picioare prin talpa tenișilor de pânză. Bătaia care durea cel mai tare era înfrângerea.

Însă cel mai de temut dusman al jocului nostru de fotbal era gardul de sârmă ghimpată al sasului vecin cu școala. Nu de puține ori mingile cumpărate de la Motănel sfârșeau cu un fâsâit prelung, iar moacele noastre transpirate se posomorau instantaneu.  Îmi amintesc parcă a fost ieri…  Unul dintre prietenii de joacă avea un artex și era dinamovist, și era și mai scârțar de felul lui. L-am necăjit atât de tare, încât temându-se de excluderea din cercul nostru de prieteni fotbaliști a subtilizat faimoasa minge și ne-a adus-o în curtea școlii, iar pentru a ne asigura de loialitatea lui a spus: ,, Gata, de astăzi și eu sunt craoivist.”  Am râs cu pofta după ce a fost corectat de un fan Craiova: ,,Craiovean bă dinamovistule, nu craiovist!

Hai, dă mingea să jucăm până o peticim cu prelandez pe cealaltă.

Epilog:

Astăzi foarte puțini copii mai bat mingea în fața blocului în timpul liber, jocurile online au luat locul marilor competiții între prieteni. Sportul rege rămâne doar o amintire  a gloriilor văzute cândva pe televizorul alb-negru, iar noi, oamenii mari, stăm cu mâinile-n sân depănând amintiri.