Contractul pentru reabilitarea Colegiului Tehnic ”Simion Mehedinți, semnat

0
627 vizualizari
views

Investițiile în educație sunt nelipsite la Codlea. Edilul orașului de la poalele Măgurii a transmis, recent, că a fost semnat contractul pentru reabillitarea și dezvoltarea infrastructurii educaționale a  Colegiului Tehnic ”Simion Mehedinți”.

Restaurarea cantinei este primul obiectiv pe care administrația codleană îl are în vedere, mai ales că această clădire pune în pericol siguranța personalului și a elevilor colegiului. Desigur, spațiul va beneficia și de dotările corespunzătoare.

Mihai Cîmpeanu își dorește ca instituția codleană să fie cât mai modernă și dotată la standarde europene de aceea  ”aceste obiective din proiect atrag după ele următoarele: amenajarea ambientală si dotarea unei săli de mese cu 100 de locuri; Va suplimenta lipsa atelierelor și laboratoarelor școlare pentru domeniile: Alimentație publică și Industrie Alimentară , în cadrul cărora elevii își formează competențele practice specifice; se va asigura masa elevilor cazați la căminul școlar.”

În clădirea ce urmează a fi reabilitată va fi și un centru de formare profesională a adulților, se vor putea realiza instruirii practice pentru elevii de la învățământul profesional și tehnic, în cadrul atelierelor, facilitând tranziția de la școală la viitorul loc de muncă.
Valoarea proiectului privind reabilitarea și reamenajarea Colegiului Tehnic ”Simion Mehedinți” este de peste 4,2 milioane de lei, finanțare nerambursabilă. Termenul de finalizare a lucrărilor este 31 decembrie 2023.
Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic