Construirea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav a devenit certitudine

0
1.472 vizualizari
views

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat în cursul zilei de 17 noiembrie Decretul de promulgare a Legii pentru modificarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2007 privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov, în domeniul public al judeţului Braşov şi în administrarea Consiliului Judeţean Braşov, pentru realizarea obiectivului „Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav” şi pentru abrogarea Legii nr. 297/2015 privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov, în domeniul public al judeţului Braşov şi în administrarea Consiliului Judeţean Braşov, pentru realizarea obiectivului „Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav”.

Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, și-a exprimat bucuria că și această etapă din proiectul aeroportului a fost parcursă. „În luna decembrie sperăm ca plenul Consiliului Județean să aprobe indicatorii tehnico-economici rezultați în urma revizuirii studiului de fezabilitate, astfel încât pasul imediat următor să fie demararea procedurii de licitație privind proiectarea și execuția suprafețelor de mișcare, având în vedere că potrivit normativelor în vigoare, după realizarea acestei investiții respectivele suprafețe vor trece automat în proprietatea statului român, împreună cu terenul”, a menționat șeful CJ Brașov.

Odată promulgată, legea este transmisă la Monitorul Oficial spre a fi publicată. Normativul va intra în vigoare la trei zile după publicare.

adrian_vestea-copy

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic