Gala pentru Supervoluntari este un proiect de promovare a voluntariatului și premiere a celor mai activi voluntari implicați în proiecte comunitare. Ca în fiecare an, 5 decembrie, Ziua Mondială a Voluntariatului ne oferă prilejul de a mulțumi tuturor celor care s-au implicat, în mod voluntar, în multitudinea de proiecte comunitare locale.
Organizatorul competiției este Asociația Colors, în parteneriat cu Direcțiile Județene pentru Tineret din Sibiu și Brașov și susținătorii. Voluntarii și proiectele Asociației, precum și ale partenerilor nu intră în competiție.
“Gala pentru Supervoluntari” este o competiție adresată persoanelor, indiferent de vârstă, care fac voluntariat în județele Sibiu și Brașov, organizațiilor neguvernamentale și instituțiilor publice care desfășoare proiecte cu ajutorul voluntarilor, instituțiilor școlare care desfășoară proiecte extrașcolare, firmelor care au în defășurare programe de voluntariat corporatist, precum și jurnaliștilor și bloggerilor care promovează inițiative de voluntariat.
Competiția are 2 etape: prima etapă de primire a aplicațiilor – se desfășoară până la data de 8 noiembrie (data poate fi prelungită, dacă organizatorii consideră necesar) și cea de-a doua etapă de jurizare, între 14 noiembrie și 25 noiembrie. Câștigătorii vor fi cunoscuți în cadrul evenimentelor de premiere din 30 noiembrie ( Brașov-Centrul Cultural Reduta ora 18.00 ) și 3 decembrie (Sibiu).
Există 15 categorii diferite. Pentru fiecare categorie se va premia un singur câștigător. Premiile vor fi oferite de Asociația Colors cu ajutorul finanțatorilor, partenerilor și sponsorilor.
Jurizarea pentru categoria “Cel mai simpatic voluntar” se face online, votul făcându-se pe pagina Asociatiei Colors de pe facebook. Jurizarea pentru celelalte 14 categorii se face de către un juriu desemnat, ai cărui membri sunt reprezentanți ai organizatorilor, finanțatorilor și partenerilor cu experiență în promovarea voluntariatului, în funcție de un set de criterii predefinite, care iau în considerare amploarea activităților desfășurate, rezultatele cuantificabile și efectul asupra dezvoltării personale a voluntarului și asupra comunității.
Printre voluntarii propusi in acest an la categoria “Cel mai simpatic voluntar” putem regasi si 2 voluntari din Codlea, sa ii cunoastem :
Corina Odolean – EMMA Brașov: Stiu ca in viata mea de pana acum am intalnit, uneori pentru cateva ore, uneori pentru cateva zile, oameni deosebiti care m-au inspirat si mi-au spus niste lucruri care mi-au ramas in suflet si mi-au schimbat modul de gandire si viata. Si chiar daca de multe ori ma abat de la acele invataturi, ele mi-au ramas in ganduri si in inima si ma pot oricand intoarce la ele. Stiti poate mai bine decat mine ca nu este nevoie sa stai cu un om mult timp pentru ca acesta sa fie capabil sa te indrume sa pasesti pe carari ale vietii la care nu te-ai gandit niciodata si de-a lungul carora se gasesc lucrurile cele mai importante: iubirea – cel mai frumos si pretios dar de la Dumnezeu, linistea si bucuria de a trai (trairi zdruncinate pentru un parinte de inger ). Asa este Corina un OM pe care nu il poti uita si a caror vorbe itit raman pentru totdeauna in suflet. (Link de votare)
Julia Barabas, Pro Codlea: „Julia Barabas – profesor de limba engleza si presedintele Asociatiei Pro Codlea, participa activ la foarte multe actiuni de voluntariat din mai multe domenii. A fost coordonatorul local, pe Codlea, in 2010 si 2011 al evenimentului national Let’s do it Romania! si a avut rezultate deosebite prin implicarea a sute de voluntari si prin relatiile foarte bune cu autoritatile locale, cu insitutiile de invatamant si cu multe firme din municipiul Codlea. Pe langa actiunile de ecologizare, se ocupa de organizarea de evenimente culturale, artistice, educative, umanitare in cadrul Asociatiei Pro Codlea si la editarea si redactarea publicatiei locale Cydinum.” (link de votare)