Interes pentru educația timpurie

0
1.271 vizualizari
views

”România crește cu tine” – Educația timpurie, o investiție în viitor!

Proiectul se înscrie în seria acțiunilor menite să susțină accesul și participarea tuturor copiilor de la naștere la 6 ani, la educație timpurie incluzivă și de calitate.

Inițiativa vine în sprijnul autorităților publice de la nivel județean și local, în vederea implementării măsurilor privind promovarea unei educații incluzive și de calitate la nivelul învățământului antepreșcolar și școlar, și respectă prevederile în acest domeniu.

Beneficiarii acestui proiect sunt copiii, familiile acestor copii, comunitatea.

La Codlea a fost realizat un parteneriat cu instituțiile care vizează educația timpurie; Asistența Socială, Primăria Codlea, agenți economici, reprezentanți ai bisericii, Casa de Cultură, Clubul Elevilor, ONG-uri, Cabinete medici de familie și educatori, parteneri media, formându-se o echipă de lucru cu reprezentanții instituțiilor amintite. Echipa de proiect a colectat date din teren sub formă de chestionare și focus-grupuri, structurându-se astfel o analiză a nevoilor din comunitate în privința educației tipurii.

Urmează să se întocmească un raport de analiză de situație în urma căruia vor fi identificate nevoie societății și măsurile care vor fi luate.

La întâlnirea din luna octombrie au fost prezenți reprezentanții Asociației Centru Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională, reprezentanți ai UNICEF în România și ai Ministerului Educației Naționale. Proiectul se va desfășura în perioada 2019 – 2022, în județele Brașov – Bacău și un sector al municipiului București.

Revenim cu informații privind progresul făcut de echipa de proiect.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic