Bienala Albastră, cel mai mare proiect de arte vizuale din Transilvania

0
302 vizualizari
views

Muzeul Tradițiilor Codlene a fost gazda evenimentului cultural Bienala Albastră, în cadrul căruia artiști în domeniul artelor vizuale au expus lucrările realizate. La inaugurarea care a avut loc duminică, 27 octombrie, publicul interesat a putut sta de vorbă cu artiștii.

Cel mai mare proiect dedicat artelor vizuale din centrul Transilvaniei, cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov și ne bucurăm să fim gazde incluse în acest proiect cu lucrări aparținând unui număr de peste 200 de artiști – Corina Slăveanu, Muzeul Tradițiilor Codlene

De ce Bienală? Pentru că Brașovul nu mai este vizibil pe harta orașelor culturale din punct de vedere al artelor vizuale. Este un non-sens pentru că județul Brașov are o bogată istorie a artelor vizuale și avem mulți artiști pentru care am simțit nevoia să facem ceva. Încă sunt artiști extraordinari care lucrează în atelierele lor, dar care nu erau vizibili și au foarte multe de spus.  – Victoria Țăroi, curator Bienala Albastră

Deosebite lucrările expuse de artiști, însă cel mai important lucru a fost faptul că acestea au avut interpretarea realizatorilor oferită publicului la inaugurare.

Am vrut să arăt cumva frumusețea valurilor și toată frumusețea aceasta a mării pe care nu o putem descoperi și care ni se arată parțial.  Este o asociere cu viața de zi cu zi, la fel cum marea are valuri și viața are tumultul pe care oamenii îl trăiesc. – Maria Lup, expozant Dantelărie Marină

Am răspuns cu mare plăcere de a participa la Bienala Albastră, este un eveniment la nivel internațional, am expus mai multe lucrări din cultura elenă și mă bucur că și cadrul expozițional este deosebit pin Muzeul  Tradițiilor. Felicit curatorii, gazdele, iar actul artistic este unul minunat.  – Traian Tsamuris, expozant

Expoziția este organizată de Asociația Culturală Artessentia și s-a bucurat de prezența d-nei Victoria Țăroi – curator Bienala Albastră la inaugurare.  Lucrările vor putea fi vizitate de publicul larg până la data de 20 noiembrie 2019. Intrarea este liberă.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ