Circulaţia rutieră a fost reluată alternativ, pe un sens, pe Transfăgărăşan

0
59 vizualizari
views

Traficul rutier a fost reluat, vineri dimineaţă, pe Transfăgărășan. Se circulă alternativ, pe un sens.

Circulația rutieră pe Transfăgărăşan a fost reluată alternativ, pe un sens, vineri dimineaţă, după ce, în urmă cu o zi, traficul a fost întrerupt, din cauza căderilor de pietre şi aluviuni de pe versanţi.

Mai mult de o sută de maşini au fost blocate în zonă, iar echipajele ISU şi cele de la Secţia de drumuri au intervenit pentru degajarea carosabilului, transmite News.ro.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat vineri dimineaţă că circulaţia rutieră a fost reluată alternativ, pe un sens, pe DN 7C (Transfăgărăşan), pe tronsonul kilometric 56+700 de metri (loc. Arefu, jud. Argeş) – 116+800 de metri (Bâlea, jud. Sibiu).

Continuă lucrările de curăţare a drumului în localitatea Arefu, judeţul Argeş.

Zona s-a aflat sub avertizare cod portocaliu de vreme rea care a expirat la ora 2, în această noapte.

Reamintim că, circulația pe Transfăgărăşan este permisă doar pe timpul zilei, între orele 07:00 – 21:00.

CNAIR face apel să se respecte cu strictețe intervalul orar de circulație pe acest drum montan.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic