Zeci de copii de la diferite școli din oraș au dat curs invitației de a participa la mai multe exerciții demonstrative, pregătite de către Detașamentul 1 – ISU, în săptămâna ”Școala altfel”. Școlarii și preșcolarii, conduși de către dascăli, au învățat de la specialiști cum se acordă măsurile de prim-ajutor în diferite situații.
”Am pregătit un atelier de informare preventivă, unde am prezentat cât de important este să adoptăm un comportament corespunzător pentru fiecare situaţie de urgenţă care ne-ar putea surprinde la un moment dat, un atelier care urmăreşte însuşirea unor noţiuni de bază în acordarea primului ajutor şi un atelier prin care se doreşte familiarizarea cu tehnica specifică din dotare”, a declarat purtătorul de cuvânt Ciprian Sfreja
Copiii au avut ocazia să poarte costumul de protectie folosit la intervenţii de către pompieri cât şi aparatul de respirat si totodata să folosească furtunul de refulare utilizat pentru stingerea incendiilor. Întrebați fiind, copiii au știut că pentru situații de urgență trebuie să apeleze serviciul 112.
Vizită la ISU Brașov (VIDEO)