Ce drumuri vor fi reparate în 2014 la Codlea?

16
1.979 vizualizari
views

 

Autoritățile locale din municipiul Codlea au recepționat documentatia tehnică – respectiv Studiul de Fezabilitate pentru cartierul de sud-vest din municipiul Codlea, proiect care cuprinde modernizarea retelelor de apa si canalizare si bransamentele si racordurile aferente, precum si refacerea sistemului rutier.

Practic, după rezolvarea problemelor de rețelistică, vor fi asfaltate următoarele strazi: Florilor, Izvor, Negoiu, Bucegi, Carpați, Venus, Plevnei, Ciucaș, Bâlea și Postăvarul. Pe aceste străzi se va reface și iluminatul public. Lucrările vor începe în primavara anului viitor.

„Vrem să facem aceste lucrări în sistem integrat, pentru că toată lumea știe că fondurile la bugetul local nu sunt suficiente pentru investițiile pe ca ni le dorim la nivelul municipiului nostru. Ar fi păcat să aruncăm banii pe Apa Sâmbetei, să ne apucăm să asfaltăm și apoi să facem șanțuri ca să schimbăm conductele. Acesta este motivul pentru care astfel de lucrări le facem centralizat, timpul lor de execuție este mai mare, dar sperăm să înțeleagă codlenii motivul pentru care am optat pentru o astfel de manieră de lucru“, a declarat primarul Cătălin Muntean.

Tot în anul 2014 se vor începe și lucrările de modernizare la DN1, prin refacerea sistemului rutier, sistematizare intersectiilor prin amenajarea unor giratorii, montarea de separatoare de sens, lărgirea pietonalului, dar și modernizarea sistemului de iluminat public, amenajarea de noi locuri de parcare și zone verzi, precum și crearea unui piste de biciclete pe toată lungimea DN1 cuprinsă în intravilanul municipiului, a mai precizat primarul Cătălin Muntean.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

16 COMENTARII

    • Ce frumos ar fi daca tot intrebi, sa spui ,,Eu sunt X, cetatean al Codlei si am dreptul sa stiu!”. Sincer mi-ar placea ca fiecare dintre noi sa isi asume fiecare interventie pe acest site.

  1. strada agricultorilor,cea de langa florilor mai exista pe harta din codlea? sau numai cand se incaseaza banii de la oameni pe apa,curent,gunoi si altele?

  2. As vrea sa remarc, punctele de vedere obiective pe care le are moderatorul acestui site…pe langa proiectele minunate pe care primaria le are as dori si mentionez faptul ca in minunata noastra urbe nu exista un parc la standarde acceptabile…care sa nu reprezinte un risc pentru micutii nostri, florile pe care primaria le-a pus sunt un element de decor foarte important, domnu’ moderator ar trebui sa fie mai ponderat in prezentarea pe site a diversilor participanti la trafic indisciplinati de vreme ce si dumnealui nu se preteaza unui stil de conducere prea preventiv. Sper ca opinia sa-mi fie postata pe site de vreme ce si el doreste ca libertatea sa de exprimare a opiniilor sa-i fie protejata. Multumesc.

    • Dom-le Costică, fa-te agent la rutieră sau instaleaza-ți cameră și nu uita să mă monitorizezi. Zau că m-aș simți mai în siguranță. Cât despre flori, parcări și alte chestiuni administrative, primarul are program de audiențe.

      • Pai de vreme ce matale ai tot postat pe site tot felul de indisciplinati in trafic, doar nu credeai ca reversul nu va veni.Iar cu audientele te rog sa nu fi impertinent.

        • Raspunsul meu a fost mai mult decat pertinent. Primarul chiar are program de audienta. Trebuie doar sa vrei sa te informezi. Dar, desigur, tu nu doresti decat sa faci un circ ieftin in spatele tastaturii. 😉

      • Domnu’ stan atat puteti. cand nu va ridicati la nivelul unuia sau altuia schimbati „tonul”. ce sa facem. traim in romania.
        aporpo de camera si de agent rutier, mentionez ca ai ghicit, chiar sunt si te voi monitoriza.
        sa-min spui de unde ti-ai achizitionat camera pentru monitorizarea tuturor…ca baba de la scara, care iti scaneaza plasa si eventual dedesubturile…intelegi ce vreau sa zic…sper

        • Din tot ceea ce ai bolborosit in scris am retinut ca nu stapanesti limba si literatura romana. Cat despre gramatica acesteia… Ar fi un paradox sa posezi permis auto! Dar mai stii, traim in Romania, locul in care calatorul moare de drum lung si prostul de grija altuia.

          • tu, omul stiintei…doctor in literatura unde sunt greselile gramaticale? ma bucur ca in sfarsit ti-ai dat seama de unde ti se trage…prostul moare de grija altuia…bine ca ai grija de cei din trafic, de cei care nu respecta regulile, s.a.m.d. daca nu ti se pare familiar s.a.m.d. intreaba-ma ca iti spun ce inseamna….putem toti sa fim mahalagii si impertinenti

          • am recitit comentariul si sunt doar greseli de scriere , facute din cauza grabei, atata tot, nu vreau sa-mi pierd prea mult timp cu personaje ca tine

  3. Strada Horia nimic nimic?
    Chiar daca nu ne recomandam suntem platitori de taxe.
    Vrem sa Stim si noi cei ce platim ce se intampla cu banii nostrii si de ce a fost distrusa o strada perfecta ce nu avea nici o problema cu canalizarea?

    Doar pentru ca acolo sta fostul primar si trebuiie lasata asa doar pentru a suferi el iar ceilalti sunt cum spun americanii „victime colaterale”?

Comments are closed.