Ce au sașii, maghiarii, chiar și țiganii, dar nu au românii?

0
2.924 vizualizari
views

Departe gândul de a ofensa vreun localnic original, tirolist prin alianță, pârlit sau venetic, că n-are importanță din neamul cui te tragi. Nici cu cine te însoțești, câte clase ai sau ce mașină conduci. Te-ai născut aici sau ai petrecut cei mai frumoși ani? Ți-ai văzut copiii crescând sub ochii tăi? Ți-ai făcut prieteni? Ești de-al locului.

Am apreciat gestul Partidei Romilor la Ziua Eroilor, au venit pentru prima oară, cred, să depună o coroană de flori. Și mi-am amintit de poveștile de război ale bunicului în care țiganul, camaradul său de arme l-a salvat de un obuz și drept mulțumire i-a scris familiei acestuia, că țiganul nu știa carte. Au mâncat același pesmet și au răbdat de sete… Simplu, înălțător. Alții care se bat cu pumnul în piept că salvează Codlea constituiți în uniuni n-au avut bani de o floare.

Sașii au adus obiectele mult dorite pentru amenajarea unei camere în stil autentic săsesc la Muzeul Tradițiilor Codlene. Pat, ladă cu zestre, podoabe de pus pe pereți, scaun cu masă. Nici maghiarii nu se lasă mai prejos. Am sentimentul că voi admira și camera lor și îmi va mirosi a gulaș. Trebuie să recunoaștem, și-au pus puternic amprenta în Țara Bârsei. Totul este să cunoști istoria ca să știi că așa este. În curând, la etajul muzeului din Codlea veți găsi aceste camere autentice cu specificul fiecărei etnii. Știți ce nu au românii din Codlea? Am regăsit în enunțul de mai jos pe pagina oficială a muzeului:

Muzeul Tradițiilor Codlene demarează o campanie de colectare obiecte în vederea amenajării unei camere vechi, în stil românesc. Astfel că… dacă:
* Aveți pe acasă obiecte vechi, care să reflecte imaginea unei camere tradiționale românești (paturi, dulapuri, piese de mobilier de bucătarie, așternuturi de pat, ștergare de perete, vase de bucătarie, sobe, etc.)?
* Doriți să le faceți cunoscute tuturor?
* Sunteți dispuși să le donați sau să le oferiți în custodie cu titlu gratuit?

Noi le vom pregătim un loc de cinste în Muzeul Tradițiilor Codlene!
Contactați-ne și noi vom veni să le ridicăm!

Pers contact: Paula Rișcău- consilier

Tel: 0268/251302 sau 0723/118985

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic