Ce artiști vin la Casa de Cultură în 2016?

0
864 vizualizari
views

Casa de Cultură a Municipiului Codlea, recent restaurată din fonduri europene, și-a stabilit câteva obiective pentru anul 2016, printre acestea fiind și ridicarea standardelor actului cultural cât și diversificarea acestuia, se arată într-un comunicat pe pagina oficială a Casei Municipale de Cultură Codlea (vezi aici pagina facebook).

Contactat telefonic, directorul instituției, Petrică Buhnici, spune că aducerea unor artiști la Codlea precum Ducu Bertzi, Florin Chilian, Mihai Mărgineanu, Gheorghe Zamfir sau Dumitru Fărcaș,  este doar o mică parte a activității care se va desfășura pe scena Casei de Cultură, în beneficiul codlenilor. Vom avea spectacole de teatru pentru cei mari și cei mici, iar instituția este deschisă oricărei forme de promovare a culturii, mai spune directorul Buhnici, asigurându-i pe locuitori că va susține inițiativele menite să ridice nivelul cultural și educațional al orașului.

Vom reveni cu mai multe detalii privind activitățile ce pot fi desfășurate în noul centru cultural de la Codlea.

casadecultura

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic