Carnavalul zâmbetelor
Sâmbătă, 24 martie, a avut loc Carnavalul Zâmbetelor, eveniment caritabil organizat de Fundaţia Rafael cu sprijinul Trattoria Ristopub. Beneficiarii fundaţiei, persoane cu dizabilităţi, i-au incantat pe cei prezenţi cu dansuri, jocuri, emanând în jur veselie şi voie bună. Lucrările confecţionate de aceştia au fost expuse spre vânzare, sumele colectate fiind necesare dezvoltării diferitelor programe educative specifice beneficiarilor fundaţiei.
Ce poţi face pentru Fundaţia Rafael?
Fiecare dintre noi avem posibilitatea să redirecţionam cei 2% din impozitul datorat statului către beneficiari, persoane cu dizabilitati de la Fundaţia Rafael, care au nevoie de ajutorul nostru. Persoanele care doresc sa contribuie pot accesa Anexa 230 din formular.