Bodenii și-au tras transport metropolitan. Acum fac 40 de minute, în loc de 15, până la Brașov-Gară

0
4.451 vizualizari
views

Bucuria locuitorilor din Bod Colonie, de a avea transport metropolitan, s-a transformat într-un adevărat fiasco. Navetiștii, elevi și muncitori, s-au trezit în postura de a face 40 de minute pe traseul Bod Colonie  – Brașov Gară, pentru că autobuzele RATBv trec prin Sânpetru, iar înainte microbuzele mergeau direct prin Stupini. Diferența de timp este de 35 de minute dus, 35 de minute întors, în condițiile în care elevii vor face zilnic naveta, iar muncitorii abia așteaptă să ajungă acasă după o zi de muncă.

După cum spun unii dintre localnici, ar fi fost preferat să rămână la microbuzele lor, care îi duceau la destinație în maxim 15 minute.

În același context, localitatea Hălchiu a refuzat implementarea trasnportului metropolitan, deși acesta este mai ieftin, nu este deloc avantajos ca timp. Vom vedea în curând dacă bodenii vor fi sau nu mulțumiți.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic