Bicicletele au devenit ținta hoților

0
3.031 vizualizari
views

În ultimii ani, numărul bicicliștilor a crescut considerabil, datorită beneficiilor pe care aceste mijloace de transport le aduce în sănătatea individuală și în păstrarea unui mediu cât mai curat din punctul de vedere al noxelor. Dar bicicletele reprezintă o tentaţie pentru hoţi, care nu ezită să profite  de  neatenţia sau naivitatea proprietarilor  acestora.

Mulţi proprietari de biciclete au o părere greşită despre locul de unde sunt sustrase bicicletele, respectiv spaţii publice/stradale. Realitatea  diferă, statisticile  arătând că locurile cele mai vulnerabile  sunt scările de bloc, uscătoarele şi boxele. Cel mai frecvent mod de operare întâlnit este reprezentat de distrugerea/tăierea sistemului antifurt al bicicletei. De asemenea,  sunt situaţii în care hoţii forţează sistemul de prindere al balustradei de care este asigurată bicicleta. Hoţii acţionează de regulă pe timp de noapte, când sunt protejaţi de întuneric, însă nu puţine au fost situaţiile în care furtul a fost comis pe timp de zi. Curţile caselor unde bicicletele sunt lăsate neasigurate reprezintă o altă locaţie de unde acestea sunt sustrase.

 Pentru a preveni și evita furturile de biciclete recomandăm proprietarilor acestora următoarele:

  • Utilizați întotdeauna două sisteme antifurt pentru asigurarea bicicletei (în general, lumea investește o sumă destul de mare în achiziționarea unei biciclete, dar nu investește și într-un sistem antifurt).
  • Corpul fix de care va fi asigurată bicicleta trebuie să fie bine fixat în sol şi suficient de înalt pentru a nu fi smuls sau de a nu fi ridicată bicicleta deasupra acestuia.
  • Intervalul de timp în care este lăsată bicicleta nesupravegheată trebuie să fie cât mai mic. Chiar dacă aceasta este asigurată cu sisteme de siguranţă, fiecare dintre acestea au anumite slăbiciuni care pot fi exploatate de hoţi pentru a sustrage bicicleta sau diferite componente.
  • Locul de depozitare al bicicletei trebuie să prezinte un grad ridicat de siguranţă: în incinta apartamentului/casei sau în spaţii în care nu au acces persoane străine. Astfel, scade considerabil riscul de a fi văzută bicicleta şi implicit riscul ca aceasta să fie sustrasă.
  • În cazul bicicletelor cu valoare de achiziționare ridicată, este indicat să folosiți inclusive alarme sonore care să vă poată alerta și care să descurajeze furtul acestora.
Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic