Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală, cu persoana bănuită în stare de arest preventiv.
La data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 20.40, polițiștii au primit o sesizare, în care se arăta faptul că, pe o stradă din municipiul Codlea, ar fi avut loc o altercație între doi bărbați.
După sesizarea primită, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au efectuat investigații care au stabilit că între cei doi s-a iscat un conflict spontan, ce a continuat cu aplicarea de lovituri cu pumnul în zona capului de către unul dintre cei doi, astfel că persoana vătămată și-a pierdut echilibrul și a căzut, lovindu-se de partea asfaltică.
A fost preluată de un echipaj medical, iar la acest moment se află sub supraveghere medicală.
Verificările au dus la identificarea celui bănuit de comiterea faptei, stabilindu-se că este un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din municipiul Codlea.
Pentru că leziunile suferite de persoana vătămată au fost evaluate de un medic legist, iar concluziile preliminare au arătat că viața acesteia i-a fost pusă în pericol, polițiștii au dispus, în baza întregului material probator existent până la acest moment, reținerea bărbatului agresor și introducerea acestuia, pentru o perioadă de 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Ulterior, în cursul zilei de ieri, 22 septembrie, persoana în cauză a fost prezentată de către procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, judecătorului de drepturi și libertăți, din cadrul Judecătoriei Brașov, ocazie cu care instanța a dispus arestarea preventivă a persoanei bănuite pentru o perioadă de 30 zile
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a se propune soluție legală la finalizarea tuturor investigațiilor.