Românii vor plăti o taxă în spital.
Aceasta le dă posibilitatea să își aleagă medicul care să-i consulte și trateze în spitalele de stat.
Ministerul Sănătăţii a anunţat lansarea unei noi strategii naţionale de sănătate, care ar urma să fie aplicată integral până în 2030 şi care va schimba radical felul în care funcţionează în momentul de faţă sistemul medical, în special în spitalele de stat.
“Am discutat mereu despre prevenţie, despre dezvoltarea serviciilor ambulatorii, despre principalele priorităţi – morbiditatea şi mortalitatea în România, am vorbit despre bolile cardiovasculare, cerebrovasculare, oncologice, diabet şi altele. Toate acestea acum beneficiază de un cadru strategic, iar următorii şapte ani sunt esenţiali. Ei vor putea schimba sistemul de sănătate din punct de vedere al investiţiilor în spitale, în noi clinici ambulatorii, dar şi în ceea ce priveşte medicii de familie”, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, citat de Agerpres.
Actul normativ va fi validat de Guvern după ce a stat zece luni în dezbatere publică, fiind elaborat de către o echipă de experţi în domeniu.
Schimbări în sistemul de sănătate românesc. Taxă suplimentară pentru a fi tratat de un anumit medic în spitalele de stat
Una dintre cele mai importante măsuri vorbeşte despre înfiinţarea unui Fond pentru calitatea serviciilor medicale urmând ca bani mai mulţi să fie distribuiţi către furnizorii de asistenţă medicală care sunt cei mai performanţi, pe baza unor criterii prestabilite.
Acelaşi plan vorbeşte şi despre plata unei taxe suplimentare când mergi la un spital de stat pentru a putea alege medicul dorit care să te consulte, atât în ambulatoriu, cât şi în spital.
Personalul medical care oferă îngrijiri performante vor putea fi răsplătiţi pentru calitatea acestora, iar medicii de familie vor fi integraţi într-o serie de reţele teritoriale pentru îngrijirea bolnavilor cronici.