Ansamblul Folcloric ”Măgura” Codlea, marele premiu la un festival internațional din Bulgaria

0
4.055 vizualizari
views

Este cunoscut faptul că Ansamblul Folcloric ”Măgura Codlea” ne reprezintă cu mândrie localitatea ori de câte ori evoluează pe scenele naționale și internaționale, fiind tot mai des solicitat să apară în cadrul evenimentelor de profil. Însă atunci când reprezintă țara ta și culorile drapelului, parcă inima îți crește ca o pâine dospită în cuptor.

Potrivit paginii oficiale a Casei de Cultură, anul acesta ansamblul a obținut un binemeritat premiu în Bulgaria.

”Ansamblul „Măgura” Codlea a participat la începutul lunii august la „Nestiya Art Festival Internațional – Sunny Beach 2018 – Bulgaria” de unde s-a întors cu marele premiu al festivalului. Felicitări pentru acest rezultat excepțional dansatorilor și soliștilor coordonați de Angela Drăgușin, Florin Drăgușin și Andreia Popa. Într-o societate care e într-o continuă căutare de modele și exemple, ceea ce fac coordonatorii menționați anterior este un miracol. 
Dragii mei, vin în întâmpinarea voastră cu rugămintea de a distribui în număr cât mai mare această postare pentru a vedea cât mai mulți codleni că avem cu ce să ne mândrim și, de asemenea, să le arătăm respectul și mulțumirea noastră celor care, cu multă pasiune, continuă să adauge noi pagini de aur în povestea aceasta minunată

Sursa: Casa de Cultură a municipiului Codlea

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic