Ana Loredana Predescu susține consolidarea activelor și a companiilor din portofoliul statului

0
745 vizualizari
views

La lucrările Comisiei pentru industrii și servicii, deputatul Ana Loredana Predescu a susținut consolidarea activelor și a companiilor din portofoliul statului, în detrimentul privatizării.

”Trag un semnal de alarmă pentru că ne situăm într-un moment extrem de delicat, post COVID, în care am văzut cum majoritatea statelor din UE și cele de la nivel mondial și-au schimbat strategia și comportamentul acestora este acela de a-și consolida activele și companiile de stat, lucru pe care cred că ar trebui să îl aibă în vedere și actualul Guvern.  Trebuie să fim mai reticenți când vine vorba despre a vinde activele statului pentru că nu trebuie decât să privim în urmă la modul în care s-au făcut privatizările în România, în ultimii 30 de ani. 

Este important să ne dezvoltăm singuri obiectivele strategice în loc să le vindem pentru că nu le putem rentabiliza.  Proiectul de lege, care a fost votat de coaliția de guvernarea, constă în ANULAREA INTERDICȚIEI de înstrăinare a acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţiile de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de capital social deţinută, pentru o perioadă de 2 ani.  Totodată, se ANULEAZĂ și SUSPENDAREA, pentru o perioadă de 2 ani, a oricăror proceduri privind înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la alte societăţi la care statul are calitatea de acţionar, aflate în curs de realizare, cu excepţia operaţiunilor postprivatizare şi a operaţiunilor specifice privatizării, în cazul în care transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor deţinute de stat s-a realizat.”

Mai există o șansă ca proiectul să nu primească votul în PLEN.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic