Ana Loredana Predescu ”România eșuată! Dezastru la simularea Evaluării Naționale”

0
74 vizualizari
views

Simularea Evaluării Naționale arată încă o dată, dacă mai era nevoie, deficiențele sistemului de învățământ din România.

Această „Românie educată” a lui Klaus Iohannis și cei în mâinile cărora a lăsat frâiele Educației.

„România educată”, proiectul de suflet al președintelui Iohannis, este un eșec.

Nu o spun eu, o arată clar rezultatele obținute de elevi la simularea Evaluării Naționale. Eșecul politicii dusă în mandatul lui Klaus Iohannis și al miniștrilor pe care el i-a manevrat este confirmat de procentul uluitor de peste 57% din elevi care au note între 1 şi 4,99 la proba de matematică, cel mai mare procent de note sub 5 din ultimii 4 ani.

Doar 42,37% dintre elevi au obținut nota 5 sau peste 5 la Matematică, iar un procent de 73,98% dintre elevi au obținut nota 5 sau peste 5 la Limba română, conform datelor oficiale, cifre care arată clar că în România este nevoie de reflecție și reformă asupra întregului sistem educațional, pornind cu Legea Educației, cea despre care am atras de la bun început atenția că nu va rezolva problemele din sistem. Continuând cu implicarea profesorilor, a părinților și a elevilor.

Românii sunt mințiți de ani de zile că se fac investiții în Educație, iar doamna Ligia Deca, pupila președintelui Iohannis, ne spune că lucrează pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ.

Doar că realitatea din teren îi contrazice și demonstrează eficiența tuturor măsurilor pe care le adoptă. O reformă reală a învățământului nu poate exista când în 2024 încă ai 200 de școli cu toaleta în fundul curții!

Pe zi ce trece, România condusă de Klaus Iohannis, PSD și PNL își lasă elevii în urmă față de Europa și alte state ale lumii din punct de vedere educațional.

Eșecul sistemului care a guvernat România și bătaia de joc la adresa educației pot fi oprite doar cu o guvernare AUR și aplicarea unei reforme reale, nu de fațadă, a educației.

De altfel, în Birou Parlamentar Ana Loredana Predescu programul de guvernare AUR ne asumăm că vom avea școli bune, profesori bine plătiți și că o să redăm prestigiul de altădată învățământului. Începând de la introducerea uniformei școlare așa cum în Franța, ajunsă și ea în colaps al sistemului educațional, s-a adoptat recent.

Trebuie înlăturată corupția, birocrația plagiatul, servilismul, iar promovarea să aibă un singur criteriu: meritocrația. Cei care se ocupă de Ministerul Educației trebuie să fie oameni bine pregătiți, nu oameni care nu au petrecut o zi la catedră, așa cum este cazul Ligiei Deca.

Pentru a nu mai avea generații pierdute de elevi, pentru a nu rămâne în urmă față de alte state europene și ale lumii, trebuie să luăm măsuri acum! Este necesară o infuzie de învățători și profesori bine pregătiți, posibilă doar odată cu creșterea salariului debutantului!

Doar așa România va fi educată și nu va înregistra eșec după eșec și procente din ce în ce mai rușinoase, care să ne pună în topul Europei în ceea ce privește analfabetismul, inclusiv cel funcțional, și iată, conform noului trend, agramatismul!

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ