Ana Loredana Predescu: Brașovul se construiește cu proiecte mici, țintite pe comunități, nu cu mari proiecte inutile și nefuncționale!
„Brașov – Județul marilor proiecte!” s-a terminat la intrarea în satul Zizin, comuna Tărlungeni. Zero drumuri asfaltate în satul Zizin și 3% în toată comuna. Guvernanții se laudă cu programe pe hârtie pentru reducerea abandonului școlar dar, real, nu fac nimic pentru a-i aduce la școală!
Drumuri prăfuite, pline de noroi când plouă, copiii vin uzi la picioare la școală și așa raman timp de 4-8 ore. De 30 de ani nu s-a asfaltat nimic! Profesorii precum Pop Marius, dirijorul ansamblului Focul Negru, încurajează copiii să vină la școală pentru a lua parte la activități cultural-artistice pe baza rezultatelor bune la școală. Am venit în sprijinul acestora asigurând copiilor din partea mea premierea pentru participarea la Concursul Etno din Coresi.
În comuna Tărlungeni sunt 1660 de elevi, dintre care, 550 din satul Zizin. În școala din sat, Direcția de Sănătate Publică Brașov a declarat că sălile de clasă sunt subdimensionate și nu asigura cantitatea necesara de oxigen pentru micuți. Mai mult, o parte a școlii are aproape 200 de ani de când a fost construită. Transportul elevilor se realizează cu două microbuze și un autobuz cu peste 500.000 de km la bord, cu eforturi din partea directorului. Viața acestor copiii este pusă în pericol în fiecare moment și este un miracol că încă nu s-a petrecut o tragedie. Candidez la Consiliul Județean și pentru locuitorii din satul Zizin, pentru accesul copiilor lor în siguranță la școală, pe drumuri asfaltate, toalete curate și cu hârtie igienică și condiții decente de trai.