Excelența sa Cord Meier-Klodt, noul ambasador al Republicii Federale Germania la București, însoțit de Sebastian Gromig, șeful Secției economice a Ambasadei Germaniei, a avut în cursul zilei de 21 februarie o întâlnire oficială cu prefectul județului Brașov, Ciprian Băncilă, și cu președintele Consiliului Județean, Adrian-Ioan Veștea. La eveniment a participat și Werner Braun, președintele Clubului Economic German.
„Suntem onorați să vă avem oaspete la Brașov, un județ în care cele peste 800 de firme germane au ponderea cea mai mare în ansamblul investițiilor străine. Grație colaborării dintre administrația locală și oamenii de afaceri germani, am dezvoltat un model de succes în ceea ce privește pregătirea forței de muncă înalt calificate. Brașovul are un potențial economic și turistic deosebit, care poate fi valorificat de oamenii de afaceri germani pe care îi așteptăm în număr cât mai mare să investească nu doar în municipiul Brașov, ci și la Făgăraș sau Rupea”, a spus prefectul Ciprian Băncilă.
La rândul său, președintele CJ Brașov a prezentat proiectele investiționale prioritare în domeniul infrastructurii, pe care administrația județeană le derulează: continuarea lucrărilor la aeroport, pentru care în acest an vor fi alocate 10 milioane de euro din bugetul județean, accesarea de fonduri europene în valoare de 56 de milioane de euro pentru modernizarea unor drumuri județene, continuarea investițiilor în baza materială și în dotarea cu aparatură a spitalelor, prin alocări bugetare estimate la 8 milioane de euro, continuarea demersurilor pentru construirea unui nou spital, precum și elaborarea unei strategii în domeniul turismului, care să integreze obiectivele de interes istoric, cultural și turistic din toate localitățile județului. „Apreciem tot ce fac firmele germane în județul Brașov și suntem deschiși la orice noi oportunități de investiții”, a reiterat Adrian-Ioan Veștea.
Aflat doar de cinci săptămâni în țara noastră, ambasadorul Cord Meier-Klodt a ținut să menționeze că „România nu înseamnă doar Bucureștiul. România este o țară foarte variată și dinamică, iar Brașovul se află printre cele mai importante centre din punctul de vedere al dezvoltării economice, alături de Cluj. Aici, un rol important îl joacă minoritatea germană ca mediator și punte de legătură între țările noastre, iar turismul poate fi un instrument foarte important în promovarea imaginii României în Germania”.
Având în vedere că Brașovul a pierdut multe investiții din cauza lipsei unei autostrăzi, președintele CJ i-a solicitat ambasadorului să promoveze la nivel guvernamental necesitatea realizării tronsonului Brașov – Sibiu, alături de segmentul București – Brașov. Totodată, oficialii administrației județene așteaptă de la noul ambasador susținere pentru eliminarea blocajelor existente încă la nivel instituțional, care împiedică înființarea școlilor profesionale în sistem dual.