Alexandra Crivineanu, vicepreședinte PSD Brașov: Pentru că Iohannis și Orban au dat jos un guvern funcțional fără să fie capabili să pună ceva în loc, nu mai pot fi realizate investiții în infrastructura mare din România

0
1.061 vizualizari
views

Dragi brașoveni, dragi români, iată ce nu se poate face din cauza crizei politice generată de Iohannis și PNL, fie prin incapacitatea lor de a învesti un alt guvern, în locul celui pe care l-au demis, fie din cauza faptului că Iohannis nu a numit interimari pe mai multe ministere cheie, încălcând Constituția și deciziile Curții Constituționale.

Președintele Iohannis și PNL au adus România în criză!

  •        Blocarea investițiilor în căi ferate: Nu poate fi semnat contractul de 800 de milioane de euro pentru modernizarea tronsonului Braşov-Sighişoara, nu poate fi semnat de Guvern, iar banii se vor pierde.
  •       Blocarea investiției în Aeroportul Internațional din Sudul Capitalei: Guvernul nu mai poate demara procedura de selecție a unui partener privat pentru acest proiect, deși existau investitori din Emiratele Arabe și din România care voiau să se implice în acest proiect.

Toate acestea se adaugă la lista lungă de prejudicii cauzate României şi românilor de inconştienţa preşedintelui Iohannis şi a liderilor PNL:

– Blocarea programelor de sănătate pentru bolnavii de cancer, diabet și boli cardiovasculare. În lipsa rectificării bugetare de final de an, nu pot fi finanțate corespunzător aceste programe.

– Pierdem fonduri europene în domeniul mediului. Dacă nu se semnează contractele de finanțare pe fonduri europene în perioada în care sunt deschise sesiunile, nu se vor putea depune cererile de finanțare, iar România va pierde banii europeni pe care îi are la dispoziție.

– România poate pierde 4,4 miliarde de dolari pentru că nu poate trimite martori la procesul cu Roșia Montană Gold Corporation. Acești martori din cadrul Ministerului Mediului nu pot fi audiați în procesul internațional pentru că nu au mandat semnat de ministru, întrucât Iohannis a refuzat numirea unui interimar încălcând Constituția.

– S-au blocat investițiile în infrastructură. Nu se pot emite autorizațiile de mediu pentru realizarea acestor proiecte. Nu se pot face exproprieri, nu se pot da în lucru tronsoane noi, nu se pot semna contracte noi pentru investiții în infrastructură.

– Copiii din centrele de plasament nu își pot primi sumele de bani majorate. Pentru aceștia Guvernul pregătise o creștere a sumelor alocate pe copil de la 28 de lei la 50 de lei (pentru cei între 7 și 14 ani), respectiv până la 70 de lei (14-18 ani) și la 100 de lei (18-26 ani).

– Nu se pot recalcula pensiile pentru foștii angajații de la prospecțiuni geologice care au lucrat în subteran. Guvernul pregătise o Ordonanță de urgență pentru ca aceștia să beneficieze de recalcularea corespunzătoare. Ordonanța e scrisă și urma să fie adoptată în următoarea ședință de guvern care însă nu a mai avut loc.

– Nu poate fi organizat examenul de rezidențiat. 5.684 de absolvenți nu pot să-și continue pregătirea. Această procedură trebuia adoptată printr-un Ordin comun al ministrului Sănătății și al Muncii. Nu a putut fi aprobată procedura pentru că Iohannis nu a numit interimar la Educație.

– Apar disfuncții pe piața de energie. Adunările Generale ale companiilor de stat din domeniul energiei nu pot fi întrunite pentru stabilirea obiectivelor acestor companii.

– Cel mai rău este în domeniul gazelor naturale, unde a scăzut producția de gaze naturale realizată de Romgaz, ceea ce impune importuri din afara țării, la prețuri mai mari decât am putea obține în țară.

România se află acum într-o situație de criză, generată de însuși Președintele Iohannis, cel care îndeamnă, alături de PNL, la dezbinare și ură!

România are nevoie, mai mult ca oricând, de un Președinte pentru toți românii, în persoana Vioricăi Dăncilă!

 

Articol comandat de Partidul Social Democrat – PSD
Executat de Zeiden Media Design SRL
CUI mandatar financiar coordonator: 31190008

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic