Adrian Veștea face lobby la Parlament pe problema construcției aeroportului

0
1.720 vizualizari
views

Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a fost prezent în cursul zilei de 19 septembrie, la sediul Parlamentului, unde s-a întâlnit și a purtat discuții instituționale cu liderul Grupului Parlamentar PNL din Senatul României, domnul Ioan Popa.

„Am solicitat în plenul Senatului dezbaterea și votarea în această săptămână a Legii privind Aeroportul de la Ghimbav. Liderul de Grup mi-a promis sprijinul senatorilor PNL pentru discutarea cu prioritate a proiectului nostru legislativ. Îmi exprim speranța că toate grupurile parlamentare din Senatul României, inclusiv Grupul PSD, vor susține propunerea legislativă, astfel încât săptămâna viitoare să înceapă dezbaterea la Camera Deputaților”, a spus președintele CJ Brașov.

Update:

Solicitarea Grupului Senatorial PNL de introducere pe ordinea de zi a proiectului de lege privind Aeroportul a fost admisă. În acest sens s-a luat în considerare și scrisoarea președintelui Consiliului Județean Brașov adresată Senatului României în data de 29 august, prin care s-a solicitat dezbaterea proiectului în procedură de urgență.

Așadar, proiectul legislativ privind Aeroportul se regăsește pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Senatului, la punctul 2 de la capitolul Inițiative legislative. După toate probabilitățile, el va fi dezbătut în această după-amiază sau cel târziu mâine.

adrian-vestea

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic