Sâmbătă după amiază în data de 12.Noiembrie, comunitatea Bisericii Evanghelice din Codlea a organizat un un Concert de Cor cu ocazia aniversării a 150 de ani de la înfinţarea Corului Bisericesc German din Codlea. La acest concert au participat corurile bisericesti germane din Cisnădie, condus de Remus Henning cât şi corurile din Codlea si Hălchiu, conduse de Klaus Dieter Untch.
În dimineaţa dinaintea concertului a avut loc o repetiție comună unde au fost studiate piesele necesare şi potrivite.
Apoi la masa de prânz care a fost servită la Casa de Odihnă din Vulcan, membri corului au avut suficient timp să se cunoască mai bine, să se familiarizeze unii cu altii şi să se pregăteasca pentru concert într-un climat relaxant si plăcut.
Înainte de concert Domnul Klaus Dieter Untch a subliniat că în ziua de azi nu este deloc firesc să găsești membri de cor, care să vina la repetiții în mod regulat doar din pasiunea şi bucuria de a cânta.
O mulțime de elevi de la Secția Germană din Codlea a fost prezentă la eveniment. Acest fapt reprezintă pentru viitor un semn bun referitor la recrutarea de noi tineri membri în cor.
Cei doi dirijori de cor au condus alternativ piesele corale, prezentate nu numai într-o varietate muzicală ci şi lingvistică. Piesele au fost cântate în limba germană, română, maghiară, latină şi chiar şi în limba africană de sud.
În timpul concertului a avut loc şi o surpriză deosebită: cel mai vârstnic membru al corului, domnul Otto Aescht , a fost premiat pentru participarea la cor timp de 60 ani. A fost chiar şi o perioadă, după Revoluţie în care domnul Aescht a condus corul bisericesc, în această perioadă neexistând dirijor de cor.
Concertul a fost răsplătit de melomani cu aplauze frenetice. O astfel de întâlnire între coruri este programată a avea loc anul viitor şi în Cisnădie.
Annemarie Untch
Vă invităm să vizionaţi fragmente din concertul din data de 12 noiembrie 2011