Principala problemă constă în nerespectarea contractului de muncă de către lucrătorii străini care părăsesc locul de muncă pentru a merge la un alt angajator sau către alte țări din Uniunea Europeană. Birocrația excesivă este o altă problemă care generează întârzieri și costuri suplimentare pentru angajatori.
”În calitate de parlamentar de Brașov, pentru a veni în sprijinul industriei HORECA urmare a numeroasele sesizări venite din partea hotelierilor din Brașov, am organizat în acest weekend în Poiana Brașov dezbaterea „Cum oprim migrația forței de muncă non-UE, de la un angajator la altul”, găzduită cu amabilitate de Hotelul Teleferic, și cu implicarea Roxanei Cojocea, Președintele Organizației Patronale a Hotelierilor din Poiana Brașov.
Din păcate, lipsa acută a forței de muncă cu care se confruntă firmele romanești a generat ca soluție de moment aducerea de muncitori din India, Nepal, Bangladesh, Filipine., a declarat Ana Loredana Predescu, deputat PUSL.
Printre soluțiile identificate, se numără și creșterea taxei pentru emiterea celui de-al doilea permis de muncă și posibilitatea retragerii permisului de ședere, astfel încât noul angajator să reia formalitățile cu eforturi proprii.
”Ca urmare a soluțiilor identificate, voi depune în Parlamentul României un proiect de lege care va crea cadrul legislativ ce va proteja angajatorii care decid să importe forță de muncă din zona non-UE și care, totodată, să fie în armonie cu drepturile și libertățile de pe piața muncii. Am apreciat în mod deosebit participarea și interesul reprezentanților instituțiilor publice din județul Brașov, Camera de Comerț, ITM și Inspectoratul pentru Imigrări, reprezentanți ai mediului asociativ și reprezentanți ai industriei hoteliere.” – Ana Loredana Predescu