Groapa neconformă de gunoi de la Codlea va fi închisă în perioada următoare, iar acest lucru se va face cu fonduri nerambursabile. Primarul Mihai Cîmpeanu a semnat în cursul zilei de 25 iunie contractul privind proiectarea tehnică și execuția închiderii depozitului neconform de deșeuri.
”Este un pas important pentru un mediu protejat, iar acest lucru va deveni realitate după numeroase demersuri făcute de administrație. Depozitul a fost înființat în anul 1979, pe amplasamentul unei foste cariere de calcar. Cantitatea de deşeuri neconforme este amplasată suprateran pe o suprafață de aproximativ 21 ha, iar sistarea depunerilor s-a făcut în 2009. Însă, de atunci, a devenit o adevărată bombă ecologică”, a declarat Mihai Cîmpeanu la semnarea contractului.
Valoarea investiției se ridică la suma de 7.360.968 lei, iar banii provin din fonduri nerambursabile de la Administrația Fondului de Mediu.
În 2015 groapa de gunoi a fost incendiată de persoane necunoscute, iar noxele degajate au creat mari probleme la acel moment
Pompierii se luptă cu un incendiu de proporții, iar vântul puternic le dă de furcă
Despre alte gropi de gunoi mai mici, Codlea Info a scris încă din 2011 până în 2014, respectiv despre groapa de gunoi din maial, închisă ulterior.
Maialul continuă să rămână pentru mulți „concetățeni” o groapă de gunoi
Am atras atenția opiniei publice și am sesizat administrația publică locală, căutând soluții, încă din 2011.