Cine sunt cele două fete care au impresionat la ”Europe`s got talent”

0
6.416 vizualizari
views

Pe parcursul anului şcolar 2016-2017, Liceul Teoretic „Ioan Pascu” a fost implicat în proiectul european eTwinning „Europe’s got talent”, coordonat de doamna profesoară Lungu Oana – Maria, la nivel naţional. Proiectul s-a încheiat cu un concurs organizat de şcoala generală Simone de Beauvoir din localitatea Crolles, Franţa şi a constat în postarea pe platforma eTwinning a prezentării talentelor a 8 elevi din fiecare școală participantă. La acest concurs au participat şcoli şi din Italia, Spania, Portugalia, Estonia, Germania, Lituania şi Polonia. Competiţia a fost câştigată de Ioana Samoilă, elevă în clasa a IX-a, la Liceul Teoretic ,,Ioan Pascu’’, Codlea, care a impresionat prin talentul ei la pictură şi de o elevă din Franţa, care practică gimnastica. La finalul proiectului, elevii participanţi au fost premiaţi de partenerii internaţionali ai proiectului cu premii reprezentative pentru fiecare stat.

Iată ce au declarat cele două eleve câştigătoare referitor la experienţa pe care au avut-o în cadrul acestui proiect internaţional:

„Pentru mine, competiţia eTwinning a avut un rol important şi anume să înţelegem scopul nostru în viaţă şi să ne redescoperim pe noi înşine. Fiecare este unic şi special. Prin acest proiect am avut ocazia să învăţăm cât de extraordinari suntem noi, oamenii.

Am văzut printre participanţii la proiect artişti foarte buni, cântăreţi, gimnaşti, dansatori, tineri foarte abili, aşadar, şi eu, la rândul meu, am dorit să dezvălui ceea ce mă reprezintă cel mai bine: pictura.

Când mă uit în ochii oamenilor, văd valurile mării. Cred că fiecare val este unic şi merită să rămână în eternitate…Iată ce fac eu: le pun în culori, în lumini şi umbre şi, pe urmă, le aştern pe pânză. Le dau viaţă. Aşa mă simt vie: văd viaţa în picturile mele.” (Ioana Samoilă, elevă la Liceul Teoretic Ioan Pascu, Codlea, România)

gimnastica

„Ador gimnastica, nu este neapărat un talent, dar atunci când doamna profesoară de engleză mi-a propus să prezint această pasiune în cadrul proiectului eTwinning, ideea mi-a plăcut mult! Clipul video a fost uşor de realizat deoarece n-am avut probleme tehnice (antrenorul meu şi cei apropiaţi m-au ajutat mult!) Pe urmă, când au fost anunţate rezultatele, nu mă aşteptam să fiu pe primul loc, mai ales că nu am participat cu scopul de a câştiga ceva! Pe scurt, a fost o experienţă frumoasă şi, văzând talente şi din celelalte ţări din Europa, am descoperit alte culturi şi pasiuni.

Am fost bucuroasă să particip la acest proiect eTwinning, a fost o experienţă frumoasă! Gimnastica este pasiunea mea şi a fost extraordinar să o împărtăşesc cu alţii! Mulţumesc mult şi felicitări, Ioana, pentru talentul tău!’’ (Amélie Calvier, 3C, Collège Simone de Beauvoir, Crolles)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic