Colegii mei de partid mi-au sugerat că trebuie ca la intrarea în campania electorală, pe lângă pregătirea obişnuită, să am şi un cont de Facebook. Aveam unul, era inactiv, deci mă „încadram”.
Şi ce să vezi, după ce am postat câteva dintre propunerile PSD făcute cetăţenilor prin programul de guvernare, am şi avut primele reacţii. Sigur, nu aşteptam nici laude, nici felicitări, dar ce a urmat m-a uimit. Am început să primesc huidiueli, invective, să fiu încadrat direct în categoria celor care au distrus, minţit, furat. Nu am întâlnit nici măcar un argument logic, explicat calm. Eventual acela să fi fost urmat de înjurături. Aşa am fost contrazis, prin cuvinte grele. Exact reacţia unor adversari politici în această campanie.
Se naşte întrebarea: Ce fel de „socializare” am mai ajuns să facem în aceste condiţii? Nu spune nimeni că trebuie să stai obligatoriu de vorbă cu un politician, să te împrieteneşti cu el, chiar şi pe Facebook dar trebuie să te informezi și să vii cu argumente. Lupta de ideii contează în final. Ştiu, vor spune câţiva, este reacţia celor ale căror aşteptări au fost înşelate. Da, dar nu de mine, nici de colegii mei de listă de aici, din Braşov. Și eu am așteptări pentru că știu în cei 16 ani de administrație că se poate; cu o singură conditie, să vrei și să ai capacitatea să spui NU atunci când trebuie.
Le mulţumesc, totuşi, celor care au postat cuvintele grele în nume personal. Am o bucurie aici, că libertatea de exprimare este un concept pe care şi-l poate exercita oricine. Sigur, nu ştia nimeni de Facebook în 1989, dar aceasta a fost una dintre ideile pentru care am ieşit si eu atunci în stradă. Curajul însă, ar putea să fie însoţit şi de argumente.
Cât despre ce am postat eu, ca o formă de comunicare cu alegătorii, cărora le şi strâng mâna când ne vedem pe stradă, pot să fie socotite sloganuri. Eu, unul, cred în ce spun si scriu scriu.
M-am „luptat” 12 ani cu toleranţele şi rugozitatea şi am făcut utilaje pentru fabricile de rulmenţi. Am muncit 12 ani la Protecţia Consumatorilor şi am rezolvat peste 12.000 de reclamaţii. La fel şi ca prefect, m-am confruntat cu probleme şi am reprezentat un guvern de care sunt mândru, căci a făcut ceva pentru România: un Cod Fiscal, locuri de muncă, creşteri de pensii, reîntregiri de salarii.
De aceea, stimaţi cetăţeni, toată viaţa în muncă am căutat argumente in problemele abordate. Le aştept şi eu de la cei care până acum au avut doar curajul, dar nu şi ştiinţa de a combate. Sunt şi pe teren, şi pe Facebook, dar şi în paginile ziarelor. PSD a venit cu un program de guvernare, coerent, doar cititi-l si analizati-l si haideţi să-l dezbatem, ca să ştim ce facem în 11 decembrie.